ELENA BOTEZ ŞI DAVID OHANESIAN DIN NOU ÎMPREUNĂ PE SCENĂ
Schimbări pe plan manegerial
Ediţia a XXXII-a aduce cu sine şi unele noutăţi. Astfel, pentru prima oară după 1990 perioada de desfăşurare a festivalului este cuprinsă în întregime în interiorul lunii iulie. Motivul principal l-a constituit faptul că în cireşar marea majoritate a studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior muzical aveau de trecut sesiunile de examene.
De asemenea, încă de la finalul ediţiei precedente, organizatorii au luat unele măsuri pentru o mai mare popularizare a festivalului. Exagerând puţin, Constantin Alupului-Rus motiva acest demers de creştere a publicităţii Vacanţelor, spunând că „ani la rând, numai noi am ştiut că facem Vacanţe muzicale la Piatra Neamţ! Noi şi încă doi trei prieteni din străinătate. Încercăm o deschidere mai mare, spre Europa, spre lume.” În această idee au fost expediate, cu câteva luni înainte de debut, pliante şi afişe de promovare a manifestărilor cuprinse în ediţia a XXXII-a. Materiale care au ajuns în Italia, Germania, Rusia, Franţa, Austria, Ungaria şi Elveţia. Urmărind desfăşurarea Vacanţelor anului 2003 ne vom convinge de utilitatea acestui demers manegerial.
Viziuni organizatorice noi
Rămânând în planul organizatoric, este de reţinut că, pentru al doilea an consecutiv, a fost invitat să participe la această veritabilă sărbătoare estivală a muzicii basul Theodore Coresi. De data aceasta implicat activ în organizare. Primind şi statutul onorant de director artistic al ediţiei.
Având experienţa cursului de măiestrie pe care l-a păstorit cu un an înainte, Theodore Coresi gândea cursul de canto pe două planuri: unul al „învăţăceilor”, al studenţilor, al celor aflaţi abia la stadiul „abc”-ului viitoarei lor cariere artistice; şi un alt plan al artiştilor. „Eu însumi am participat la cursuri de măiestrie cu mari profesori. Însă aveam deja cincisprezece-şaisprezece ani de carieră. Şi la Piatra-Neamţ ar trebui făcută o separare. Fără ca nimeni să fie jignit. Ar trebui formată o secţiune şi pentru artişti. Cursul de măiestrie presupune şi un dialog de la maestru la maestru. Cel care-l urmează vine să îşi împărtăşească ideile, să îşi facă o serie de corecturi. Să schimbe idei despre muzică, tehnică, interpretare.”
Având în vedere cele afirmate, Theodore Coresi a şi invitat – făcând, în acelaşi timp şi lobby festivalului – o serie de artişti care deja avuseseră succese pe plan profesional. E vorba, între alţii, despre tenorul Daniel Stoica, fost student al Eugeniei Moldoveanu, şi, mai ales, despre bas-baritonul Dominik Eberle, venit din Elveţia.
Un maestru al pianului – Vincenzo Balzani
Deschiderea ediţiei a XXXII-a s-a petrecut în seara zilei de 3 iulie 2003. Atunci când, pe scena încărcată de istorie culturală a Teatrului Tineretului, după discursurile oficiale ţinute de primarul municipiului şi de unul dintre vicepreşedinţii Consiliului judeţean – cele două foruri administrative fiind susţinătoarele de bază ale organizării ediţiei – au evoluat în faţa unui public numeros doi pianişti aflaţi la puncte ale carierei diametral opuse. Torinezul Vincenzo Balzani, un pianist versat, cu multe concerte la activ şi profesor în localitatea din care venea era coleg de scenă cu mult mai tânăra Raluca Ouatu, studentă în acea vreme a Universităţii Naţionale de Muzică. Cei doi au fost însoţiţi muzical de orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, orchestră care l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Ovidiu Bălan.
Legat de evoluţia italianului în acest concert, pe care Ioan Amironoaie – în paginile cotidianului de faţă, îl numea „un eveniment propus să marcheze pregnant debutul manifestărilor artistice cuprinse de Vacanţele muzicale” – observa că „Vincenzo Balzani este un pianist energic, de mare clasă care, din păcate, a fost nevoit să suporte limitele unui instrument ce oferă o sonoritate limitată şi sărăcită de armonice!” Revenea, aşadar în actualitate întrebarea retorică pe care tot Ioan Amironoaie o formulase cu doi ani mai devreme – „N-aveţi un pian în plus?!” Doi ani care trecuseră, ca şi atâţia alţii înainte sau după momentul la care mă refer, fără să se fi întâmplat nimic. În afară de vorbe…
Aflată pentru a doua oară consecutiv la Vacanţe, la începutul perioadei sale de formare profesională şi afirmare artistică, Raluca Ouatu declara la finalul concertului: a fost foarte frumos. Publicul cald şi primitor ca întotdeauna. Dar, pentru mine a fost şi mai greu. Din două motive – mereu e mai greu să concertezi acasă şi, în plus, profesorul meu a fost şi el prezent, fapt pe care nu l-am putut uita pe parcursul întregului concert.”
Cantoresul entuziasmează
Următoarele două seri artistice din cadrul ediţiei a XXXII-a s-au constituit în două întâlniri de marcă ale publicului Vacanţelor cu alţi artişti consacraţi sau în plină etapă de afirmare.
Din ambele categorii se poate spune că făcea parte corala Cantores Amicitiae. Ca formaţie, Cântăreţii Prieteniei – într-o traducere românească – este un brand naţional recunoscut de foarte mulţi ani. Vreme în care a cules de peste tot în lume laude şi aprecieri. Un scurt exemplu îl poate constitui oricând vorbele ziaristului Arlon Carrefour cuprins în presa franceză pe 9 ianuarie 1992: „dacă cineva a spus odată că munca şi rezultatele sale se stimulează reciproc, atunci aceasta a putut observată la concertul dat de românii de la Cantores Amicitiae.” În acelaşi timp, ciclic, maestrul Nicolae Gîscă schimbă formula care alcătuieşte grupul. Astfel că în fiecare an al existenţei formaţiei – anul înfiinţării fiind 1976 – componenţii coralei sunt mereu tineri studenţi ale claselor de canto care sunt dornici de a învăţa de la magistrul lor.
Şi concertul dat de Cantores în 2003 nu a fost altfel ca în anii anteriori. Deşi o parte din corişti erau alţii, deşi repertoriul abordat era altul, calităţile interpretative ale ansamblului au rămas la standarde înalte, iar delicateţea, omogenitatea care nu s-a pierdut, forţa de transmitere către public a mesajului artistic au rămas aceleaşi. Totul însumat a făcut ca orice meloman prezent la concert să se bucure de încă o întâlnire cu aceşti mesageri ai frumosului muzical.
La final de concert, maestrul Gîscă a formulat un frumos compliment adresat publicului pietrean: „reacţia publicului a fost entuziastă. Am fost obligaţi ca după două ore de cânt să ne oprim pentru că vocea umană este un instrument pretenţios. Chiar şi după patru bis-uri, publicul nu voia să ne părăsească!”
Devenit şi el un obişnuit al Vacanţelor muzicale, rectorul academiei clujene „Gheorghe Dima”, Aurel Marc, un oboist de marcă al României care până în vara lui 2003 strânsese, conform aprecierilor sale, peste o mie de recitaluri şi concerte în ţară şi străinătate, a susţinut, în a treia seară artistică a ediţiei XXXII-a, acompaniat de pianista Cristina Mureşan, un recital din muzica lumii. Muzică ce s-a cântat mai rar la Vacanţe. Cea din repertoriul oboiului. A compozitorilor Ph. E. Bach, J. W. Kalliwoda, J. N. Hummel şi A. Ponchielli.
Medalion de artist Elena Botez
Plasată anume la mijloc de festival, profilul de artist dedicat Elenei Botez a fost un moment aparte al programului ediţiei. Din timp, cu trei luni înainte, organizatorii principali ai festivalului, cei de la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” au iniţiat o documentare, o întoarcere în timp asupra carierei artistice şi didactice a Elenei Botez. Documentare soldată, la momentul desfăşurării medalionului de artist, cu o expoziţie găzduită de foaierul Teatrului Tineretului, expoziţie ce a cuprins fotografii, afişe şi cronici strânse de-a lungul unei glorioase cariere artistice.
Nume important al vieţii culturale nemţene, Elena Botez s-a născut în Piatra-Neamţ şi a învăţat muzica de mică având-o ca mentor pe Sidonia Hogaş, fiica celebrului scriitor. După absolvirea liceului „Calistrat Hogaş”, urmează, la Bucureşti, între 1945 – 1949, cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică. Activitatea artistică şi-o începe în Capitală, unde evoluează, până în 1951, la Opereta bucureşteană. În 1951 este angajată ca prim-solistă a Operei de Stat din Timişoara, acolo unde va evolua până în 1979. Moment în care pune capăt carierei artistice. Carieră strălucită presărată cu turnee interne şi externe, ocazii potrivite de a cânta alături de alte mari nume ale scenei mondiale – Nicolae Herlea, Giuseppe Tadei, David Ohanesian, Aldo Protti, Dan Iordăchescu, Giuseppe di Stefano, Ludovic Spiess ori Alexei Krivcenia. Din 1991 se retrage la Piatra-Neamţ şi, cum este o persoană foarte activă, preia postul de profesor de canto al Liceului de Artă. E momentul în care experienţa sa de scenă este pusă în slujba generaţiilor tinere de elevi şi studenţi dornici de a urca piscul gloriei artistice.
Au sosit de prin multe colţuri ale lumii pentru a-i fi aproape la ceas aniversar, foste eleve – Nicoleta Colceiar (Timişoara), Felicitas Bordeianu (Geneva), Ada Chele (Luxemburg), Diana Croitoru Schidlovschi (Marseille), Cellia Costea (Stuttgart), Marinela Nicola, Claudia Robu şi Alice Maftei (Bucureşti), precum şi vechiul ei partener de scenă, celebrul bariton David Ohanesian.
De la David Ohanesian citire
Ajuns la o vârstă respectabilă, artistul a cărui viaţă scenică s-a confundat cu rolul Oedip al marelui Enescu, se confesa autorului rândurilor de faţă: „curios lucru, l-am jucat de atâtea ori pe Oedip. Un personaj care orbeşte şi care rătăceşte prin lume până moare. Şi eu am rătăcit prin toată lumea asta. Şi mi-a plăcut! Dar, iată că, precum Oedip, încep să-mi pierd şi eu vederea. Deja cu un ochi nu mai văd deloc…”
Şi-a amintit şi despre Coca lui dragă, cea care îl invitase la Vacanţele muzicale: „despre Coca, aşa cum îi spunem noi, prietenii ei, pot să afirm că a fost un om foarte serios în carieră. O carieră de excepţie. Muncitoare, actriţă bună. Era fermecătoare. Eu am cântat mult şi «Rigoletto». Păi, când apare o Gilda de asta pe scenă, ca un copil, păi atunci ţi-a luat sufletul!… A avut calităţi native excepţionale. Foarte serioasă, şi-a făcut meseria cu patimă. Şi aşa cum orice mare artist ajunge să dea omului ăluia din sală senzaţia că-i face plăcere să cânte, aşa şi Coca Botez a transmis publicului bucuria ei trăită pe scenă. Asta a fost artista Coca Botez!!”
Maestrul s-a referit şi la festivalul la care venise. „Este a doua oară când mă aflu la Piatra-Neamţ în cadrul acestor Vacanţe muzicale. Ideea este extraordinară pentru că aici, aşa după cum observ, se tratează la modul cel mai serios formarea unor generaţii care să vină să ne înlocuiască pe noi, ăştia care ne-am cam uzat.”
TRIO DI VIENA şi spectacol de operă la Vacanţe
Un spectacol mult aşteptat – asta şi pentru că publicul avid de muzica bună era informat de cu vreo lună înainte de întreg programul ediţiei – avea să fie cel din ziua de 10 iulie. În acea seară, pe scena Teatrului Tineretului aveau să urce, pentru a da probă a valorii artistice incontestabile, membrii TRIOULUI DI VIENA. Formaţie camerală ce luase fiinţă la iniţiativa violonistului vienez Gernot Winischoffer. Lucru realizat împreună cu concertmaistrul şi solistul violoncelist al Filarmonicii din capitala Austriei.
La Vacanţe muzicale, cel care fusese partener solistic lui Igor Oistrach avea să cânte alături de pianista bulgară Iliana Todorova şi de violoncelistul Anton Niculescu.
Programul pregătit pentru acest concert a cuprins lucrări de Franz Schubert, Gabriel Fauré şi David Popper.
Punctul final al ediţiei avea să-l pună, la Tîrgu Neamţ, reprezentatrea operei „Enrico A Canossa”, compoziţie a pietreanului stabilit la Reggio Emilia (Italia), Iulian Arcadi Trofin, pe un libret al italianului Renzo Barazzoni.
Intenţia organizatorilor era ca acest spectacol de operă se se desfăşoare în interiorul Cetăţii Neamţului. Asta pentru a introduce publicul mai uşor în atmosfera de secol XI, atunci când, moment crucial al istoriei omenirii, a avut loc, la Canossa (Italia), întâlnirea dintre împăratul Germaniei, Henrik al IV-lea, şi Papa Gregorio al VII-lea. Întâlnire moderată de principesa Matilde di Canossa. Şi în timpul căreia se tratează momentul închinării împăratului în faţa Papei şi recăpătarea de către Henrik a tronului. Momentul a fost considerat de către istorici începutul decăderii Evului mediu şi trecerea la un nou tip de societate. Acela în care centrul vieţii sociale este preluat de către cetate.
Doar că vremea nu a ţinut cu opera, cu actul artistic, şi, ca urmare a unor ploi abundente căzute în ziua în care Opera Naţională ieşeană era pregătită pentru spectacol, s-a decis ca spectacolul să fie mutat în Casa de cultură a micului târg moldav.
Cursurile de măiestrie
Au fost, faţă de anul trecut, mai multe. În număr de patru. Cel deja amintit, de canto cu Theodore Coresi la conducere, cursul de vioară la care a fost invitat să-l ţină violonistul austriac Gernot Winischoffer, cursul de pian cu Vincenzo Balzani la timonă şi cel de violoncel condus de Anton Niculescu care a venit din Germania.
Aceste cursuri de măiestrie, şi datorită faimei profesorilor, dar şi ca urmare a eforturilor organiazatorilor de a spori aria de publicitate a festivalului, au adunat artişti şi studenţi din lumea întreagă. Pe lângă amintitul Dominic Eberle (Elveţia), au mai ajuns la master-class-ul Vacanţelor şi un cuplu din Japonia (Taki Ida la vioară, Naoki Ida la violoncel), doi pianişti din Italia, o pianistă din Bulgaria şi o alta din Republica Moldova.
O mică paranteză. A existat şi un incident regretabil: o soprană din Argentina a vrut şi ea să participe la cursul de măiestrie de canto. A luat legătură cu organizatorii, a fost acceptată. Doar că, ajunsă pe Otopeni, nu i s-a dat voie să treacă de punctul vamal pentru că… nu avea viză de intrare! Şi astfel, deşi s-au încercat intervenţii de soluţionare a cazului, Maria Biso a fost nevoită să facă cale-ntoarsă peste Atlantic. Pomenind şi astăzi, probabil, despre România.
Vreme de două zile, la final de ediţie, cele patru clase au oferit, în trei spectacole distincte, producţiile proprii. A fost o ocazie ca prin faţa publicului Vacanţelor muzicale să se perinde o serie de artişti consacraţi sau în curs de consacrare. Muzicieni care aveau să aducă în atenţia publicului compoziţii şi compozitori celebri – Mozart, Haydn, Chopin, Rahmaninov, Bach, Enescu, Ysaye.
„De la Vacanţe muzicale se pleacă mai împliniţi”.
Această este concluzia spusă de o studentă de la master-class-ul de vioară la plecarea ei spre Bucureşti: „de la Vacanţele muzicale plec mai împlinită sufleteşt şi artistic. Aş dori, dacă se poate, să mai revin.”
Ceva asemănător spunea şi Dominic Eberle. „Mi-a făcut plăcere să cânt la Piatra-Neamţ. A fost o experienţă extraordinară. Mă onorează participarea la o manifestare de ţinută şi, în acelaşi timp, doresc să fiu prezent oriunde se ia muzica în serios.”
Vorbe frumoase. Şi nu fără acoperire!
