Orice poveste are şi un început. O spunea, pe la începutul anilor 2000, George Podani, prematur dispărut dintre noi, unul dintre protagoniştii întâmplărilor culturale ale anilor şaizeci – şaptezeci. “La începutul deceniului opt al secolului trecut, după reîmpărţirea teritorial – administrativă a ţării din 1968, conducerea nou înfiinţatului Comitet de Cultură şi Artă al judeţului Neamţ a manifestat, între altele, preocuparea de a iniţia acţiuni de mai mare amploare, festivaluri, manifestări expoziţionale, simpozioane, pe toate principalele domenii ale culturii şi artei. Se urmărea instituirea unui festival de teatru, a unuia de film, a unei bienale de artă plastică, iar pentru a acoperi nevoia de educaţie muzicală, conducerea de atunci a Comitetului de Cultură şi Artă, respectiv Gheorghe Bunghez, preşedinte, Marcel Dragotescu, vicepreşedinte şi George Bararu, inspector-şef, s-au gândit să apeleze, pentru realizarea acestui obiectiv, la contractarea instituţiilor muzicale ieşene, în Piatra-Neamţ neexistând nici o instituţie muzicală profesionistă. Au urmat, fireşte, repetate întâlniri şi convorbiri pe tema colaborării între reprezentanţii Comitetului de Cultură şi Artă din Piatra-Neamţ şi conducerile Filarmonicii «Moldova», şi ale Conservatorului de Muzică «George Enescu» din Iaşi, la care au participat, din partea acestora din urmă, dirijorul Ion Baciu, muzicologul Mihail Cozmei, precum şi compozitorul Vasile Spătărelu. Aşa s-a născut ideea unei stagiuni permanente de concerte simfonice la Piatra-Neamţ.”[1]

Stagiune care avea să fie etapa premergătoare Vacanţelor. Căci, aşa cum este de părere Cornel Nicoară, „stagiunea permanentă pe care Filarmonica «Moldova» o susţinea la Piatra, precum, ulterior, şi Vacanţele Muzicale, au făcut ca muzica, marea muzică, să pătrundă, încet şi sigur, dar mai ales, adânc în sufletele pietrenilor!”

Cum s-a întâmplat, de unde ideea Vacanţelor?

Povestea continuă.

Că treburile în cultura proaspătului judeţ se mişcau aşa cum afirma George Podani o confirmă fostul său coleg din acea perioadă, regretatul Constantin Zaharia, cel care, la acea vreme, îndeplinea funcţia de inspector la Comitetul pentru Cultură şi Artă: “am venit cu propunerea demarării unei manifestări care să se cheme Ziua muzicii culte. Idee acceptată de mai marele peste cultura nemţeană a vremii, Constantin Potîngă. Cel care a schimbat denumirea în Zilele culturii muzicale şi, pentru creionarea acţiunii, m-a trimis pe teren, la Iaşi, acolo unde maestrul Ion Baciu – directorul Filarmonicii «Moldova» – a fost bucuros de propunerea venită dinspre vecinii de la Neamţ.”

Această manifestare, Zilele culturii muzicale, s-a permanentizat, la Piatra având loc ulterior concerte şi recitaluri susţinute de artişti mari ai scenei româneşti.

După un concert din cadrul Stagiunii 1971-1972, în casa unei mari personalităţi artistice a urbei, Doamna acuarelei româneşti, Iulia Hălăucescu, s-a petrecut una dintre multele şi obişnuitele întâlniri culturale prieteneşti. Au fost prezenţi, pe lângă gazde – soţii Hălăucescu – Ion Baciu, Constantin Potângă, Gheorghe Bunghez (atunci preşedinte al Comitetului pentru Cultură şi Artă), Marcel Drăgotescu (vicepreşedinte la aceeaşi instituţie) şi Constantin Zaharia.

Era una din multele “şedinţe” de acest fel care erau organizate ad-hoc pe la locuinţa unuia sau altuia dintre intelectualii vremii. Intelectuali care căutau soluţii pentru a scoate micul oraş aflat pe atunci într-o perioadă de amplă dezvoltare industrială şi socială. Aspect întărit de Gheorghe Bunghez, care, într-o discuţie avută în decembrie 2008, îmi mărturisea că la „aceste întâlniri amicale au fost emise multe idei de valoare, unele dintre ele puse în practică, altele nu.”

Acolo şi atunci – după mărturia profesorului Zaharia – aceşti oameni de cultură s-au gândit să meargă mai departe. Observând progresul înregistrat în acest demers de culturalizare a maselor, au gândit o altă manifestare, de vară (aceasta a fost dorinţă expresă!), de anvergură care să strângă la Piatra-Neamţ valorile muzicale ale ţării.

Ideea de a face mai mult pentru cultura de masă muncea, aşadar, minţile oamenilor de cultură ai acelor timpuri.

Din fericire, cam în aceeaşi perioadă, alţi truditori într-ale culturii, profesorii universitari de la Iaşi, şi aici e vorba de mai sus pomenitul Ion Baciu, precum şi de Mihail Cozmei şi Achim Stoia, căutau o soluţie prin care să-şi scutească studenţii de la Conservator de calvarul muncilor agricole practicate în epocă. Soluţie, finalmente, aflată de aceştia. Aceea de a înlocui aceste munci cu o practică studenţească, practică muzicală care urma să se desfăşoare în afara orelor de curs.
Ideea a fost respinsă de conducerea politică a judeţului Iaşi.

„Vacanţele o emanaţie colectivă!”

Întorcând-ne puţin în timp, undeva în 1970-1971, iată ce-şi aminteşte Alexandru Moroşanu: “aceste Vacanţe Muzicale de la Piatra-Neamţ au fost un fenomen! Dintr-o idee absolut sclipitoare a celui mai mare dirijor pe care l-a avut România după Constantin Silvestri, e vorba desigur de Ion Baciu. Ideea i-a aparţinut. Era problema practicii studenţilor.Maestrul Stoia se tot întreba atunci cum să facă cu studenţii. Iar Ion Baciu – omul căruia eu îi datorez întreaga mea carieră profesională, omul care mi-a fost şi părinte spiritual (m-a cununat şi mi-a botezat fiica cea mare, pe Magdalena) – spuneam, deci, că Baciu, care conducea deja acea orchestră studenţească minune intitulată ORCHESTRA SUPER, acel «Stradivarius» pe care Baciu şi-l construise singur, a venit cu această idee. Aceea unui festival studenţesc în care ei, studenţii, să cânte şi, astfel, să-şi facă şi acea practică productivă obligatorie. Vacanţe active! Mihail Cozmei era atunci decan şi secretarul organizaţiei de partid. Achim Stoia era rectorul Conservatorului. Ei doi au preluat idea lui Baciu, cel care era foarte ocupat atunci. Ideea Vacanţelor Muzicale a fost, de fapt o emanaţie colectivă. Mie nici nu-mi place să mă gândesc că unul sau altul a fost iniţiatorul festivalului. Nu! Au fost mai multe creiere. Uite, un singur creier, Ion Baciu, a avut o idee. Dar ca să fie pusă în practică a fost nevoie de alţii. Altfel, totul ar fi rămas doar la stadiul de idee.

Degeaba era idea lui Baciu, degeaba se gândeau Stoia şi Cozmei, dacă nu era mintea lui Potîngă! Şi dacă nu era nici Bunghez. Cel care a fost alături din primele momente. Aşa că, iată, s-au adunat cinci persoane.”

Cum la Piatra regretatul Ion Baciu avea mulţi prieteni, drumul până la a prelua la Neamţ ideea respinsă la Iaşi a fost destul de uşor de parcurs.

Prezent la Vacanţele din 2008, ca în atâţia alţi ani, Constantin Potîngă, cel care la momentul anului 1971 se afla şef peste cultura nemţeană, mi-a mărturisit că, ştiind că poate conta pe munca, priceperea şi elanul celor din subordine, s-a angajat în faţa conducerii Conservatorului: “ceea ce nu le-a fost permis să facă la Iaşi vor realiza la Piatra-Neamţ.”

A urmat o muncă de aproape un an de zile, timp în care s-au căutat resursele logistice – săli de studiu şi repetiţie, spaţii de cazare şi masă care să ofere linişte şi confort studenţilor, dar şi săli de spectacole, acolo unde aceştia să-şi poată demonstra abilităţile şi acumulările orelor de studiu. Efort organizatoric care avea să se concretizeze în august 1972 cu întâia ediţie a Vacanţelor Muzicale la Piatra-Neamţ.

Istoria Festivalului se întinde pe patru mari etape.

Prima, cronologic vorbind, ar fi cea de început, a primelor ediţii – a anilor şaptezeci ai secolului trecut – de aşezare a manifestării în nişte tipare care să atragă publicul din Piatra-Neamţ şi din împrejurimi în minunata lume a sunetelor.

A doua, cea de mijloc, a anilor optzeci, o perioadă de maturizare atât a organizatorilor, cât şi a spectatorilor participanţi la numeroasele recitaluri şi concerte.

Apoi, ar fi perioada primilor ani de după 1989. Atunci când totul era bulversat şi bulversant. Când multe întreprinderi, mari uzine şi fabrici au pierit. Şi, la fel, şi mari intreprinderi culturale. Atunci, când cineva trebuia să preia răspunderea Festivalului.

Iar a patra etapă ar fi cea contemporană, cea în care Vacanţele auatins înaltele cote amintite. De aici a rezultat şi răsunetul internaţional de care au parte în zilele noastre.

Fiecare dintre perioadele amintite au fost grele. Oamenii care s-au ocupat de Festival în fiecare dintre etape au avut de trecut bariere ce au ţinut de mentalitate, de judecată. De obstacole financiare sau logistice. De greutăţi pricinuite de vreme şi de vremuri. Însă, odată depăşite toate acestea, au venit şi satisfacţiile. Mai mici sau mai mari.

[1] Citat cuprins între copertele lucrării “30 de ani de Vacanţe muzicale la Piatra-Neamţ” editată, sub semnătura profesorului Constantin Alupului-Rus, în timpul derulării ediţiei a XXX-a a Festivalului (iunie – iulie 2001).