„N-AVEŢI UN PIAN ÎN PLUS?”
„Printre manifestările cultural-artistice care s-au înscris cu putere de tradiţie în spiritualitatea «Moldovei de sub munte» se numără – fără îndoială – şi Vacanţele muzicale la Piatra-Neamţ, poate cea mai longevivă şi cea mai originală prin structura şi scopurile ei.” Aşa îşi deschidea cronica ediţiei a XXX-a omul de cultură nemţean care a fost Marcel Dragotescu.
Festivalul, ajuns acum la o cifră rotundă, o vârstă la care, cu ceva ani în urmă doar, o mână de oameni mai sperau, se transformă, pentru un an, într-o ediţie de gală. Posibilă şi pentru că profesorul Horia Constantin Alupului-Rus, directorul de atunci al Centrului judeţean de creaţie populară şi principal organizator al Vacanţelor muzicale, a reuşit să se înconjoare, să strângă alături pentru un scop comun, instituţii precum Consiliul judeţean, Ministerul Culturii – prin Direcţia pentru cutură, Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj şi Colegiul universitar de muzică din Piatra-Neamţ. O ediţie care, aşa cum veţi constata, a presupus şi alocarea unei sume consistente în buget.
Deschidere cu amintiri.
După-amiază zilei de vineri, 1 iunie 2001, a fost una specială pentru toţi membrii marii familii a Vacanţelor muzicale. Toţi cei care au păşit pragul Teatrului Tineretului, până la intrarea în sala de spectacol, au avut ocazia reîntâlnirii cu… istoria! Istoria de treizeci de ani a festivalului iniţiat în 1972 de un grup de intelectuali din Iaşi – Achim Stoia, Mihail Cozmei, Ion Baciu – şi din Piatra-Neamţ – Constantin Potîngă şi Gheorghe Bunghez. În foaierul teatrului organizatorii principali, Centrul judeţean al creaţiei populare, au trudit, căutând şi selectând prin arhivele festivalului, şi au reuşit o emoţionantă expoziţie retrospectivă denumită simplu „Vacanţele muzicale – XXX”.
Recitalul susţinut de oboistul Aurel Marc, acompaniat la pian de către Cristina Mureşan, a fost precedat de o deschidere oficială la care, nu se putea altfel, au fost depănate şi amintiri. Au urcat atunci pe scenă, în faţa publicului Vacanţelor, alături de prefectul judeţului, profesorul Vasile Pruteanu, de viceprimarul urbei, profesorul Gheorghe Dumitreasa, şi de principalul „vinovat” de existenţa în acel an (2001) a festivalului, Horia Constantin Alupului-Rus, şi o parte dintre iniţiatorii acestui adevărat brand internaţional, Vacanţe muzicale la Piatra-Neamţ – Mihail Cozmei, Constantin Potîngă şi Gheorghe Bunghez.
A doua zi, de dimineaţă, în sediul Colegiului universitar de muzică a fost organizat un colocviu-dezbatere – „Colloquim Collegii Musicologorum” – la care au participat muzicologi de renume internaţional, academicianul Cornel Ţăranu, Pavel Puşcaş, Aurel Stroe (venit tocmai din Germania), precum şi profesorii universitari Dan Buciu (Bucureşti) şi Aurel Marc (Cluj). În discuţie au fost puse problemele cu care se confruntă muzica românească contemporană. O constatare personală, valoroasă prin prisma specialistului care o enunţa, aparţinea muzicologului Aurel Stroe: „muzica românească este foarte puţin cunoscută peste hotare. Şi cred că se întâmplă asta pentru că există tot felul de lucruri negative care se petrec cu românii care ajung acolo şi care, de multe ori, compromit cultura poporului nostru. Global vorbind, cultura românească este foarte puţin cunoscută. Totul depinde de mişcarea care se face acum, dacă ne vom orienta hotărâţi, şi nu doar cu vorbe, spre Europa. În acest moment e nevoie de nişte prieteni pentru noi şi pentru cultura românească, care, fără aceştia, va fi compromisă şi va fi privită la fel de exotic cum sunt văzute, de exemplu, culturile mongole sau coreene.”
Ansamblul de percuţie al academiei de muzică clujene, condus de Grigore Pop şi care i-a avut în componenţă pe Laszlo Attila, Zoltan Toth, Dominic Csergo, Robert Magheti şi Florin Romaşcu, a reprezentat punctul de greutate al celei de a doua zile de festival. Alături de aceştia şi-au mai dat concursul la reuşita acestui spectacol Aurel Marc, Alexandru Melak (pian) şi dansatoarea-coregrafă Codruţa Oancea.
Şi pentru că fenomenul studenţesc nu trebuia eliminat la o ediţie aniversară, duminică, la matineu, în sala de concerte a fundaţiei culturale „Aurora Ouatu” avea să se desfăşoare un concert al orchestrei de cameră aparţinând Colegiului universitar de muzică. Profesorul Alupului-Rus explica atunci că „este singura manifestare strict studenţească la care nu îşi dau concursul personalităţi ale muzicii româneşti. Pentru studenţi, acest spectacol poate fi considerat ca şi un examen de licenţă.” Era, de fapt, un preambul la ceremonia de absolvire a primei promoţii a Colegiului, festivitate ce avea să marcheze închiderea ediţiei a XXX-a.
În programul Vacanţelor apar numele grele.
Începând cu recitalul violoncelistului Marin Cazacu – acompaniat de pianista Steluţa Radu – începe seria invitaţilor de rang înalt a muzicii româneşti şi internaţionale.
Recitalul amintit, era catalogat într-o cronică de festival realizată de regretatul Marcel Dragotescu, ca unul „strălucit, a cărui program a cuprins şi o lucrare, în premieră naţională, de tinereţe a lui George Enescu.”
Acelaşi cronicar era entuziasmat de ceea ce li se propunea apropiaţilor fenomenului Vacanţe muzicale, domnia sa declamând „a urmat evoluţia de-a dreptul încântătoare a ansamblului coral «Musical Feast» al Universităţii de Arte din Chişinău. Apoi, Studioul de muzică veche alcătuit din soprana Georgeta Stoleriu, din Anca Iarosevici, Robert Dumitrescu şi, la clavecin, Verona Maier, a confirmat pe deplin faima de care se bucură, prezentând un program sobru, variat şi de mare dificultate. Cât despre recitalul lui Arkadi Sevidov ce să mai spunem? Un adevărat regal pianistic în care, lucrări de Chopin, Lizst, Skriabin şi Rahmaninov, s-au succedat cu strălucire, explcând pe deplin de ce ilustrul profesor al Conservatorului moscovit – «P. I. Ceaikovski» – este considerat printre cei mai mari pianişti contemporani!”
Din culisele ediţiei a XXX-a.
Oprindu-mă puţin la momentul acestui concert, apreciat unanim drept unul dintre cele mai bune ale ultimilor ani, pentru cei care au avut privilegiul de a se fi aflat în „bucătăria” ediţiei a XXX-a a Vacanţelor muzicale la Piatra-Neamţ, a rămas de notorietate un mic amănunt. Anume că, ştiindu-se că la Vacanţe vine un mare pianist, în ajutorul organizatorilor au sărit cei de la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău care au cedat, pentru perioada festivalului, unul dintre cele două piane ale lor.
Despre acest subiect, Ioan Amironoaie, într-un material intitulat „N-aveţi un pian în plus?”, glumea amar: „pianul de concert marca Petroff a fost pus la dispoziţie Vacanţelor de către filarmonica băcăuană la solicitarea organizatorilor şi a fost luat pe semnătură, până pe 12 iunie, de către Cristian Misievici, directorul Colegiului universitar. (…) Astfel că, în România, după alte forme de criză, s-a declanşat şi cea a pianelor.” Pian care, nici acesta nu se ridica la nivelul cerinţelor.
Remarcând paradoxul unui program concertistic de înaltă calitate interpretat la un astfel de instrument, George Podani sublinia două luni mai târziu, în paginile revistei „Asachi”: „artistul rus, unul desăvârşit, a interpretat impecabil piese de mare dificultate – cele cinci mazurci ale lui Chopin, Ariile de pelerinaj, Funeraliile şi Rapsodia ungară – deşi pianul nu a fost destul de cooperant,”.
Aşadar, în ciuda faptului că în Piatra-Neamţ nu exista un pian de concert, un pian performant, artistul rus nu a ridicat nici o pretenţie profesională. S-a mulţumit cu ceea ce i s-a pus la dispoziţie şi şi-a făcut treaba pentru care venise tocmai de la Moscova!
Şi seria marilor artişti continuă.
Nici nu se potoliseră ecourile – laudative – concertului susţinut de Arkadi Sevidov, că, în ziua ce a urmat, melomanii oraşului au fost din nou răsfăţaţi. Cu un recital al cărui protagonist era marele violonist român şi prieten de-o viaţă al Vacanţelor muzicale, Ştefan Ruha. Din păcate, avea să fie şi ultimul concert al maestrului la Piatra-Neamţ, la distanţă de doi ani şi jumătate de această zi domnia sa trecând în eternitate.
Da, recitalul lui Ştefan Ruha, secondat la înălţimea faimei sale de către pianista Cipriana Gavrişiu, a fost un alt moment de referinţă al ediţiei a XXX-a. Artistul a „interpretat dumnezeieşte lucrări de refeinţă de Jean-Marie Leclair, Beethoven, Chausson, şi Ravel.” Era remarca aceluiaşi George Podani.
Nu şi ultimul. Pentru că, parcă înşirate precum perlele într-un colier nepreţuit, seara de 8 iunie a acelui an, 2001, constituia revederea între publicul Vacanţelor şi unul dintre „copiii” de suflet daţi de festival, celebrul cvartet VOCES. Celebru în toate colţurile lumii. Concertul Voceşilor a fost reţinut pentru posteritate de către Marcel Dragotescu prin cuvintele: „cvartetul compus din Bujor Prelipcean, Anton Diaconu, Constantin Stanciu şi Dan Prelipcean, a evoluat cu aceeaşi dezinvoltură şi acurateţe tehnică, interpretare caldă, plină de lirism – abordând lucrări de Sabin Păutza, Bela Bartok ori Antonin Dvorak – care a făcut ca în sufletele noastre să vibreze nostalgia celor douăzeci şi nouă de ani care au trecut de când marii artişti au debutat pe scena Vacanţelor ca studenţi ai Conservatorului ieşean.”
Naşterea Fundaţiei „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”.
A fost, acest recital al Voceşilor, doar avant-premiera unei seri pline de evenimente. Astfel, la recepţia din acea seară oferită de organizatori şi la care au fost invitaţi cei care făceau, de ani de zile, parte din marea familie a Vacanţelor, prima mare surpriză a fost lansarea volumului retrospectiv “VACANŢE MUZICALE – 30”, volum coordonat de profesorul Horia Constantin Alupului-Rus.
Apoi, pentru ca trecutul să se împletească în mod fericit cu viitorul, toţi cei prezenţi – şi erau acolo toate numele pomenite de-a lungul acestui episod, plus încă multe alte personalităţi ale lumii sociale şi politice nemţene – au aderat la propunerea venită dinspre domnii Bunghez şi Alupului-Rus de a se constitui un organism de cultură, arte, învăţământ artistic, management cultural, organism care să sprijine eforturile, mai ales cele financiare de care s-au tot lovit organizatorii după 1990, pentru a duce mai departe istoria acestui prestigios festival muzical.
Încheiere de ediţie cu absolvenţi.
Aşa cum aminteam la începutul episodului, ultima zi de festival a ediţiei a XXX-a a coincis, de dimineaţă, cu ceremonia de absolvire a primei promoţii de studenţi a Colegiului universitar de muzică din Piatra-Neamţ. Ceremonie desfăşurată în prezenţa rectorul Academiei “Gheorghe Dima” din Cluj, Aurel Marc, şi a directorului Colegiului, Cristian Misievici.
Seara, ultima reprezentaţiei a acestei ediţii de gală a aparţinut prietenilor ieşeni. Orchestra simfonică şi corul Filarmonicii “Moldova”, precum şi corul “Gavriil Musicescu”, cu Gheorghe Costin şi Doru Morariu la pupitrele dirijorale, şi în prim plan cu soliştii Mihaela Grăjdeanu, Lucia Papa şi Pompeiu Hărăşteanu, au oferit un program dedicat centenarului morţii marelui Verdi.
Gânduri la aniversare.
Pentru ediţia a XXX-a am selectat gândurile a două personalităţi culturale ale urbei noastre – omul de teatru Eduard Covali şi profesorul Mihai Mancaş.Iată-le!
“Într-o lume dezacordată de o societate strâmbă şi de o tranziţie care nu se mai termină, «sunetul muzicii» a creat oaze de armonie adevărată. Da! Datorită acestei idei însămânţate acum treizeci de ani ne dăm seama că civilizaţia şi bunăstarea pe care ni le dorim ar putea să ne fie la îndemână, că tulburaţi de tot felul de împotriviri, am pierdut azimutul pe care îl putem regăsi cu un efort minim. Am uitat că natura poate fi mai mult vitregă decât generoasă, am uitat că trăim prost şi urât şi că cel de lângă noi poate fi un duşman virtual. Avem nevoie de muzică bună, cel mai subtil mijloc de comunicare şi de înţelegere. Da! Cred în Vacanţele muzicale!” (Eduard Covali)
“Treizeci de ani de «Vacanţe»! Incredibil! Peste opreliştile politice ale deceniilor de început, peste tulburea Revoluţie română, peste stupidităţile şi mercantilismul exacerbat al ultimului deceniu, dincolo de gâlceava tragic-comică a unor instituţii. Romanticii care, pe la începutul deniului 70-80 al secolului (Vai!) trecut, au proiectat un viitor cultural-artistic al Pietrei, dorind ca oraşul să devină, îi citez, «un Salzburg al României», au conceput şi au pus în mişcare un ansamblu de instituţii şi de manifestări unice, pe atunci, în România. Reuniţi acum, la a treizecea ediţie, au a se felicita. Visul lor, în pofida tuturor vicisitudinilor, se întrupează încetul cu încetul.” (Mihai Mancaş)
