Ediţii

Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, ediţia a XXIX-a, 10-17 iunie 2000

Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ – ediţia a XXIX-, 10-17 iunie 2000

DAMAYANTI COLPA – OLANDEZA ÎNDRĂGOSTITĂ DE FOLCLORUL ROMÂNESC

„Sunt bani!”

Ediţia la care se referă episodul de faţă a reunit ca susţinători ai eforturilor depuse de către Centrul Creaţiei Populare, principalul organizator al festivalului, instituţii de învăţământ – Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj şi reprezentanta sa din judeţul Neamţ, Colegiul universitar de muzică, Liceul de artă din oraş, ultima punând la dispoziţie cu generozitate spaţiile sale pentru studiu şi recitalurile studenţilor invitaţi la Vacanţe, fapt posibil cu acordul Inspectoratul şcolar judeţean. De asemenea, la reuşita ediţiei curente şi-au mai adus aportul Ministerul Culturii, Consiliul judeţean, Consiliul local, precum şi Muzeul de artă. Această avalanşă de sprijinitori ai Vacanţelor l-a uimit şi bucurat, în aceeaşi măsură, pe directorul de atunci al Colegiului universitar, Cristian Misievici, persoană care a participat la „minunea care se întâmplă de aproape triezeci de ani la Piatra-Neamţ” încă de la prima sa ediţie. Pe vremea aceea doar ca student.

Cel care l-a secondat, ca organizator, la această ediţie, pe profesorul Horia Constantin Alupului-Rus, era o dată în plus bucuros gândindu-se că, spre deosebire de ediţia precedentă, nu se mai punea problema banilor. „Bani sunt! Pentru prima oară pot spune că sunt bani, ceea ce este foarte mare lucru în condiţiile actuale. Mă bucur că la cea de a XXIX-a ediţie Consiliul judeţean nu se dezminte asupra unui lucru foarte important: actul cultural.” Erau destăinuirile făcute, nu fără o mare satisfacţie, aşa cum se poate lesne observa, ziaristei de la cotidianul „Ceahlăul”, Mariana Olteanu.

Cum bugetele alocate instituţiilor publice sunt transparente, iată că şi cotidianul „Realitatea”, prin notele lui Ioan Preda, vine să completeze spusele lui Cristian Misievici: „principalul finanţator este Consiliul judeţean care a asigurat 80 % din bugetul Vacanţelor, adică cincizeci de milioane de lei, bani primiţi prin Centrul Creaţiei Populare, sub semnătura directorului  acestuia, Horia Alupului-Rus. Restul de douăzeci de procente a fost obţinut prin aportul Academiei de muzică «Gheorghe Dima» din Cluj şi a unor sponsori care au asigurat cazarea, masa şi transportul invitaţilor, precum şi materialele publicitare.”

Deschidere de ediţie cu studenţi pietreni!

I-a fost dat ediţiei a XXIX-a a Vacanţelor muzicale să împlinească un vis mai vechi la care au sperat personalităţi muzicale şi culturale ale urbei – printre care îi pot aminti pe Theodor Macarie, Gheorghe Bunghez, Horia Constantin Alupului-Rus. Acela ca la Piatra-Neamţ să funcţioneze o instituţie de învăţământ superior muzical de stat. Ceea ce se şi întâmplase la 1 octombrie 1998, odată cu deschiderea porţilor Colegiului universitar de muzică, luat sub oblăduire directă de către Academia de muzică clujeană.

După doi ani universitari (1998-1999 şi 1999-2000) de muncă a profesorilor cu studenţii din Piatra-Neamţ şi din împrejurimi, iată că pe 10 iunie 2000 era momentul prielnic ca pe scena Liceului de artă, membrii orchestrei camerale a Colegiului, orchestră condusă de profesoara Kallo Ildiko, să prezinte publicului local primul concert în cadrul unei mari manifestări. Concert  care a constituit şi deschiderea ediţiei cu numărul 29 a Vacanţelor muzicale! Programul prezentat nu a fost unul oarecare, ci a cuprins lucrări ale unor compozitori precum Vivaldi, Mozart, Bach, Elgar, Volkmann.

Până la următorul eveniment important al ediţiei, moment care s-a produs în a cincea zi de festival, au mai evoluat pe scnea Vacanţelor  cei mai buni elevi ai Liceului de artă reuniţi într-un concert care a avut loc duminică 11 iunie; urmaţi de soprana Anastasia Buruian  şi chitaristul Constantin Andrei, protagonişti ai unui recital cu muzică de John Dowland, Joaquin Rodrigo, Manuel de Falla, Roberto Gerhard şi Benjamin Briten; şi, în cele din urmă, de pianistul Szekelly Attila, student în anul V la clasa Adrianei Bera, şi ea o fostă participantă la Vacanţe.

Olandeza îndrăgostită de folclorul românesc.

Miercuri 14 iunie avea să se consume un moment important al ediţiei. În după-amiaza acelei zile, publicul Vacanţelor avea să facă cunoştinţă cu Damayanti Colpa. O tânără muziciană venită din Olanda tocmai pentru că odată i-a fost dat să asculte folclor românesc. Muzică de care s-a îndrăgostit. „Înainte de a vă vizita ţara, m-am întâlnit cu România prin intermediul folclorului. În Olanda, la Conservator, am avut ocazia să ascult piese folclorice româneşti interpretate la nai şi ţambal. Mi s-a părut ceva deosebit. Ţambalul mă fascinează.”

Muzică asupra căreia s-a aplecat, încercând să o înţeleagă, să o cunoscă la ea acasă, în România. Aşa a ajuns să studieze Damayanti muzica poporului român. „Prima oară când am venit în România am cumpărat câteva casete cu muzică populară şi, ajunsă acasă, le-am ascultat, le-am studiat, încercând la vioară să interpretez şi eu o parte dintre piese. Muzica populară românească este foarte interesantă. Aveţi mai multe tipuri, mai multe stiluri zonale. Nu e simplă cum e la alte popoare.”

Cea care şi-a începutul studiul viorii la treisprezece ani cu Hans Scheepers, continuând mai apoi la Şcoala profesională de muzică din Amsterdam (omologa conservatorului de la noi) cu Jan Wittenberg, două nume grele ale pedagogiei şi artei muzicale batave, a absolvit în 1997 şcoala amintită cu calificarea de „instructor muzical”. Perfecţionarea ulterioară cu Natalia Morozova i-a adus, în 1999, şi titlul profesional de „muzician interpret”.

Cu Orchestra naţională de tineret a Olandei a făcut, încă din studenţie, deplasări în străinătate, fapt ce a ajutat-o să capete experienţă şi… să se întâlnească cu România! Unde, ca membră a duetului „Carpaţi”, a evoluatat, alături de câteva ansambluri româneşti, la multe emisiuni radio şi de televiziune.

Un fapt demn de remarcat este prezenţa lui Damayanti la ediţiile din 1998 şi 1999 ale Festivalului internaţional de folcor „Ceahlăul”, manifestare culturală aflată în organizarea aceluiaşi Centru al Creaţiei Populare.

Recitalul oferit de Damayanti pietrenilor a fost unul deosebit, interpretarea compoziţiei lui Ravel, „Tzigane”, putând fi oricând vizionată de internauţi chiar pe www.youtube.com.  

„Collegium Musicum Academicum” încheie ediţia a XXIX-a.

Cum reuniunea corală din anul precedent, aflată la primul ei an de existenţă, a avut ecouri pozitive, organizatorii au prevăzut-o şi în proramul ediţiei curente. De data aceasta au evoluat corul de cameră al Colegiului universitar (dirijoare Kallo Ildiko), corul „Lyceum” al Liceului de artă (conducător muzical Lilia Harabagiu) şi corul „Gavriil Galinescu” al Sindicatului învăţământului, cor dirijat de profesorul George Grigorică.

Recitalurile sopranei Gabriela Pipela – acompaniată la pian de Mihaela Spiridon – şi al pianistului Bogdan Vaida, student al Ninucăi Pop, încadrate de sesiunea de comunicări din penultima zi a festivalului, sesiune la care au luat parte cadre universitare şi studenţi ai Academiei de muzică „Gheorghe Dima”, au precedat ceremonia de închidere a ediţiei.

Închidere realizată prin Concertul extraordinar al ansamblului de muzică barocă „Collegium Musicum Academicum”. Astfel, drumul deschis în ultimii doi ani de către componenţii Studioului de muzică veche din Bucureşti a găsit la Piatra-Neamţ un public bun cunoscător care aprecia muzica veche. Drum continuat, în anul 2000, de către Gavril Costea (flaut), Aurel Marc (oboi), Ilse Herbert Laszlo (violoncel) şi Ecaterina Botar (clavecin), cu toţii membri ai formaţiei de muzică veche ce activa în Cluj.

Pregătiri intense pentru anul următor.

Aşa cum  anunţa Cristian Misievici încă de la mijlocul ediţiei din iunie 2000, încă din momentul desfăşurării ediţiei a XXIX-a, se puneau bazele ediţiei aniversare care urma. „Am şi început pregătirile. Vor fi invitate personalităţi muzicale  din diferite ţări şi ansambluri muzicale de prestigiu. Sper ca la începutul anului 2001, noi, organizatorii, să fim în măsură să difuzăm în străinătate toate invitaţiile. Va fi, această ediţie a XXX-a, un eveniment deosebit nunumai pentru Piatra-Neamţ, ci şi pentru această zonă a europei care este România!”

Dar nu se cuvine să ne despărţim de ediţia a XXIX-a fără să vă destăinui clipele de reală încântare trăite la Piatra-Neamţ de Damayanti Colpa. Cea care a plecat în Olanda natală declarând că „aveţi un oraş extraordinar, cum nu sunt multe pe acolo pe unde am mai fost. Aveţi aici acest decor mirific cu aceşti munţi care parcă intră în oraş, aveţi multă vegetaţie. Am întâlnit aici oameni extrem de primitori. Mă bucur că am ajuns să vă cunosc oamenii şi oraşul şi abia aştept să mă reîntorc!”

VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ, edţia a XXIX-a, 10 – 17 iunie 2000

Sâmbătă, 10 iunie 2000, ora 18:30, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ
CONCERT CAMERAL

cu Orchestra de cameră a Colegiului Universitar de Muzică
Dirijor, Kallo Ildiko
În program:
Antonio Vivaldi – Concert pentru două viori şi orchestră în La major
Solişti:
Diana Stoica
Ionuţ Cataramă
Wolfgang Amadeus Mozart – Mic divertisment în Do major
Antonio Vivaldi – Concert pentru chitară şi orchestră în Re major
Solistă, Virginas Tünde
Johann Sebastian Bach – Arie din Suita a III-a în Re major
Edward Elgar – Salut d’amour – aranjament orchestral Cristian Misievici
Robert Volkmann – Serenadă pentru orchestră de coarde
Claude Henri Joubert – Aventurile lui Theodore

Duminică, 11 iunie 2000, ora 11:00, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ
CONCERT SUSŢINUT DE ELEVII LICEULUI DE ARTĂ PIATRA NEAMŢ

Luni, 12 iunie 2000, ora 18:30, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ
RECITAL

Anastasia Buruian – soprană
Constantin Andrei – chitară
În program:
John Dowland – Come again, Awake sweet love; Wilt thou, unkind, thus reave me
Joaquin Rodrigo – Copas del Pastor enamorado
Manuel de Falla – Nana, Cancion
Roberto Gerhard – La Indita, La Ausencia, La Lobada, Reinas de la Baraja,
La muerte y la Donzella
Benjamin Britten – O waly, waly

Marţi, 13 iunie 2000, ora 18:30, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ
RECITAL DE PIAN

Solist, Szekely Attila
(anul V – clasa conf. univ. Adriana Bera)
În program:
Ludvig van Beethoven – Sonata op.111 în do minor
Frédéric Chopin – Sonata op.35 în si bemol minor
Serghei Prokofiev – Sonata nr.6 în La major

Miercuri, 14 iunie 2000, ora 18:30, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ
RECITAL DE VIOARĂ

Solistă, Damayanti Colpa (Olanda)
La pian, Mihaela Spiridon
În program:
Ludwig van Beethoven – Sonata op.24 nr.5 în Fa major
Maurice Ravel – Tzigane

Joi, 15 iunie 2000, ora 18:30, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ
REUNIUNE CORALĂ NEMŢEANĂ

Corul de cameră al Colegiului Universitar de Muzică
Dirijor, Kallo Ildiko
Corul “Lyceum” al Liceului de Artă
Dirijor, Lilia Harabagiu
Corul “Gavriil Galinescu” al Sindicatului Învăţământ
Dirijor, George Grigorică

Vineri, 16 iunie 2000, ora 90 – 15:00, Colegiul Universitar de Muzică, Piatra-Neamţ
SESIUNE DE COMUNICĂRI

Au participat profesori şi studenţi de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj Napoca
şi Colegiul Universitar de Muzică Piatra Neamţ

Vineri, 16 iunie 2000, ora 18:30, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ
RECITAL DE CANTO

Solistă. Gabriela Pipelea – soprană
La pian, Mihaela Spiridon
În program, arii din oratorii şi opere de Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händal,
Antonio Vivaldi, Antonin Dvoŕák, Vincenzo Bellini, Alfredo Catalani, Giaccomo Puccini,
lieduri de Franz Schubert, Claude Debussy, Ottorino Respighi, Hugo Wolf,
eorge Enescu, Mihail Jora, Doru Popovici.

Sâmbătă, 17 iunie 2000, ora 11:00, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ
RECITAL DE PIAN

Solist, Bogdan Vaida
(anul I – clasa prof. univ. Ninuca Pop)
În program:
Ludvig van Beethoven – Sonata op.28 în Re major
Frédéric Chopin – Studiu op.25 nr.10
Franz Liszt – Chasse neige
George Enescu – Pavana
Serghei Prokofiev – Toccata
Franz Liszt – Rapsodia ungară nr.2

Sâmbătă, 17 iunie 2000, ora 18:30, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ
CONCERT EXTRAORDINAR

Ansamblul de muzică barocă “COLLEGIUM MUSICUM ACADEMICUM”
Gavril Costea – flaut
Aurel Marc – oboi
Ilse Herbert-Laszlo – violoncel
Ecaterina Botar – clavecin
În program:
Jean Baptiste L’Oeillet – Triosonata în do minor
Georg Philipp Telemann – Sonata în fa minor
Johann Joachim Quantz – Triosonata în mi minor
Carl Philipp Emanuel Bach – Sonata în sol minor
Antonio Vivaldi – Concert în sol minor