O EDIŢIE DE CRIZĂ
Încă de la început trebuie remarcat faptul că perioada foarte scurtă, de doar şapte zile, lucru neobişnuit pentru făgaşul pe care intrase festivalul în ultimii ani, spune destul de multe despre greutăţile financiare cu care se confruntau atunci, în 1999, organizatorii.
Într-unul dintre numerele de la începutul lunii iunie, ziarul „Ceahlăul” găzduia o declaraţie a profesorului Horia Constantin Alupului-Rus, în acea vreme director al Centrului judeţean al creaţiei populare, principal organizator al festivalului, cel care afirma că „anul acesta, Vacanţele stau sub semnul a două realităţi distincte. Prima, care e şi foarte incomodă şi foarte dureroasă, este cea care decurge din restricţiile deosebit de severe ale bugetului din acest an. A doua, care încearcă să treacă peste difucultăţile care decurg din prima, este voinţa noastră, a organizatorilor, de a nu renunţa, chiar şi în aceste condiţii vitrege, la una dintre cele mai prestigioase manifestări tradiţionale ale judeţului nostru.”
Cei care, pentru ediţia a XXVIII-a s-au bazat, din punct de vedere artistic, pe capitalul local. La care, evident, s-au alăturat prietenii făcuţi la ediţiile anterioare, profesioniştii de la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.
De altfel, primele trei zile de spectacol – 4, 5 şi 6 iunie – le-a aparţinut în totalitate ardelenilor. În deschidere, la sala de festivităţi a Liceului de artă, au evoluat clarinetistul Flavius Trif şi pianista Adina Mureşan, interpreţii sonateolr nr. 1 şi 2 compuse de Johannes Brahms. Urmaţi, a doua zi, pe aceeaşi scenă, de fraţii Constantin şi Aurelian Andrei, protagoniştii unui interesant recital din muzică de chitară. S-au făcut auzite acordurile muzicii lui Enrique Granados, Ignacio Cervantes, Isaac Albeniz ori Manuel Ponce. Seria a fost încheiată de recitalul de pian al lui Horea Haplea, recital care a cuprins în program „Appasionata” lui Beethoven, „Pasacaglia” lui Sigismund Toduţă şi „Carnavalul vienez” al lui Schumann.
Primele nume grele din cadrul programului artistic pregătit pentru Vacanţele din 1999 au fost cele ale componenţilor Studioului de muzică veche. Ai cărui membri – Georgeta Stoleriu (soprană, percuţie), Anca Iarosevici (viola da gamba), Robert Dumitrescu (lăută, viola da gamba) şi Verona Maier (clavecin) – impresionaseră cu un an înainte publicul meloman din Piatra şi Roman, au venit de această dată cu un program mult diferit faţă de cel anterior: aria „Meine seele hört” (Händel), aria „Domine Deus” şi cantata „Al ombra di sospetto” (Vivaldi) şi o suită de muzică scoţiană renascentistă.
După ceva ani, în noiembrie 2007, Verona Maier, întrebată despre pasiunea ei pentru muzica veche, se destăinuia: „nu-i nici mai mult de lucrat, nici nu-i mai greu de abordat muzica veche. Mai greu e de făcut rost de ea. Acesta este elementul cel mai dificil de care mă lovesc. Iar în rest, muzica se face la fel de uşor cîtă vreme eşti interesat şi se întîmplă să ai norocul să dai peste oameni cu care să o faci. Puţină lume aici, la noi în ţară este preocupată de aşa ceva. În afara spaţiului est-european, acolo unde se face muzică de ceva mai mult timp decît la noi, preocupările pentru muzica veche sunt mai… vechi. De mai bine de o jumătate de secol, ceea ce este totuşi mult, se cîntă muzică veche de către formaţii specializate, care formaţii nu mai fac nimic altceva decît asta, astfel încît cazul României, căci doar la el mă refer acum, este poate mai puţin fericit din acest punct de vedere. Suntem într-un perimetru geografic unde nu putem vorbi despre o tradiţie în muzica veche. Pot afirma cu tărie că am avut noroc pentru că am dat peste nişte oameni care s-au preocupat de acest domeniu în vremea cînd nu se preocupa nimeni de asta, respectiv de maestrul Ludovic Baci, iar sub bagheta dumnealui i-am întîlnit pe ceilalţi trei colegi – Georgeta Stoleriu, Anca Iarosevici şi Robert Dumitrescu. S-a întîmplat aşa cum se mai întîmplă în viaţă ca la ei să găsesc nişte afinităţi nu numai din punct de vedere al gusturilor pentru muzică, ci şi caracteriologic, ceea ce este extrem de important la aportul muzicii de cameră. Astfel, lucrurile au început să se lege din mers, iar după ’90 a început lumea să bage de seamă că se cîntă muzică veche. Iar acum, din fericire, pot spune că am observat o deschidere către muzică veche şi în perimetrul românesc, mai cu seamă în Transilvania, acolo unde, în general se simte în toate influenţa austro-ungară a secolelor trecute”.
Presa locală reţinea acest concert al oaspeţilor bucureşteni, aducând chiar elogii: „s-a demonstrat încă o dată că marii interprţi ştiu să-şi construiască repertoriul cu rigoare şi migală. Concertul Studioului de muzică veche a însemnat şi de această dată un prilej de încântare şi, în acelaşi timp, un model etic şi estetic, deopotrivă.”
După un concert susţinut de elevii Liceului de artă şi ai Şcolii de muzică din Roman, eveniment găzduit de sala de spectacole a primei instituţii de învăţământ, în a cincea zi a festivalului, marţi, 8 iunie 1999, a venit rândul altui maestrul al artei muzicale româneşti să vină în faţa publicului Vacanţelor muzicale. Este vorba despre marele violonist Ştefan Ruha, care, acompaniat la pian de Judith Kiss, a pregătit un program cu muzică de Veracini, Beethoven, Chausson, Ravel şi Saint-Saëns.
A fost o după-amiază cu o căldură toridă, iar sala Tapiseriilor s-a dovedit a fi destul de mică pentru iubitorii de muzică bună. Astfel că, aşa cum îi spunea cineva maestrului, la final de concert, „lipsa de aer din sală ne-a făcut pe noi, cei care vă sorbeam sunetele să respirăm mai puţin, mai rar, ca să vă lăsăm dumneavoastră cât mai mult aer!”
Scurta ediţie avea să se încheie cu recitalurile susţinute de clasele de măiestrie – cel de canto condus de Georgeta Stoleriu, iar cel de pian cu Verona Maier ca profesor, ambele de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Precum şi cu un recital intitulat Reuniune corală nemţeană, la care au participat corul de cameră al Colegiului de muzică, proaspăt înfiinţat (dirijor Kallo Ildiko), corul Mesagerii speranţei al Bisericii adventiste din Piatra-Neamţ (dirijor Magdolna Cosma) şi corul „Gavriil Galinescu” al Sindicatului învăţământ (dirijor George Grigorică).
Şi pentru că Vacanţele muzicale de la Piatra-Neamţ trebuiau să-şi respecte blazonul, chiar în condiţii de criză financiară, iată şi o premieră – prezenţa unui oaspete din Israel, profesorul Morel Koren, cel care avea să susţină un work-shop interesant pe tema programelor multimedia destinate educaţiei muzicale.
Astfel, festivalul a trecut, cu o ediţie apreciată unanim – de public, oaspeţi şi organizatori – drept o reuşită, peste hopul unui buget extrem de redus. Semn că se poate şi aşa. Doar că, încă unul sau doi ani de astfel de criză poate omorî o astfel de manifestare. Rămâne de văzut ceea ce s-a întâmplat în anii ce au urmat.
