„SERATA MUZICALĂ” MARCA IOSIF SAVA PE SCENA VACANŢELOR
Prezent la ultimele două ediţii cu formaţia sa, devenită o veritabilă instituţie, Madrigalul, maestrul Marin Constantin a fost rugat să accepte pentru anul 1997 onoranta postură de preşedinte de onoare al ediţiei. Propunere, evident, acceptată.
Acesta a fost unul dintre ultimele puncte ale organizatorilor care trebuia rezolvat pentru ediţia a XXVI-a. A cărei punere la punct începuse încă cu un an înainte. La căderea cortinei peste Vacanţele muzicale 1996.
Cum şi în acei ani banii erau puţini, cursurile de măiestrie s-au redus la doar două. În schimb, master-class-urile au beneficiat de profesori cu renume în lumea muzicală internaţională – Georgeta Stoleriu, Mariana Nicolesco, Lucia Stănescu şi Alexandru Fărcaş (pentru canto), respectiv Marin Constantin (pentru arta interpretării corale).
Tot referitor la finanţele acelei ediţii, am numărat de pe afişul aflat în arhivele Vacanţelor muzicale numai puţin de nouăsprezece sponsori. Care au dat sume, mai mari ori mai mici, pentru un scop nobil. Acela de a participa la scrierea a încă unei file de istorie culturală a urbei.
Cantoresul îl omagiaza pe Eminescu.
„Şansa de a susţine concertul ianugural”, aşa cum susţinea George Podani în Telegraful din 17 iunie 1997, a avut-o corala Cantores Amicitiae, formaţie care, de la înfiinţarea sa, a fost nelipsită la festival.Cum ziua de deschidere, 15 iunie, coincidea cu ziua comemorării poetului naţional, prilej de omagiere a marelui Eminescu, membrii formaţiei păstorite de Nicolae Gîscă au pregătit un program special care a inclus compooziţii ale lui Cristian Misievici – Eminescu” şi Vasile Spătărelu – Floare albastră. Concertul a fost urmat, în seara aceleiaşi zile, de un altul, de muzică ortodoxă susţinut de studenţi ai Academiei de muzică din Bucureşti şi membri ai fundaţiei „Stavropoleos”, concert prezentat de Vasile Vasile.
Evenimentul artistic prezentat de Cantores Amicitiae a fost bisat, câteva zile mai târziu, la Muzeul de istorie din Roman. Astfel, festivalul îşi relua obiceiul de a pătrunde cât mai adânc şi în sufletele melomanilor din judeţ.
Şi, pentru că la Roman tocmai se desfăşura un festival-concurs dedicat maestrului baghetei româneşti, Sergiu Celibidache, la acest concert, profesorul Nicolae Gîscă a împărtăşit celor prezenţi impresii personale în urma unei discuţii cu romaşcanul ajuns celebru în toată lumea, discuţie avută cu trei ani înainte la Munchen, atunci când Celibidache primise titlul de Doctor Honoris Causa a Academiei de Arte „George Enescu”.
„Să te odihneşti de muncă, prin muncă!”
La momentul inaugurării ediţiei a XXVI-a, înaintea concertului oferit de Cantores Amicitiae, alături de oficialităţile timpului – prefectul Marian Lospa şi secretarul de stat din Ministerul culturii, Ioan Onisei – a fost invitat să spună câteva vorbe şi preşedintele de onoare al ediţiei. Ocazie cu care, Marin Constantin a afirmat: „este aproape incredibil ca într-un oraş ca al dumneavoastră – care semnifică cam ceea ce însemna odată Dresda pentru Germania – să se statornicească întâlnirea celor care vor să respecte imboldul de dincolo de timp al marelui Enescu – «Să te odihneşti de muncă, prin muncă!» – să găzduiască studenţiîntr-ale frumosului muzical, ca să înveţe unii de la alţii împreună cu profesorii lor.” Şi a încheiat spunând că ar fi dispus să aprindă o lumânare la biserică pentru ca această manifestare să nu fie uitată.
Serata muzicală avanpremieră la concertele lui Ruha şi a Madrigalului.
Miercuri, 18 iunie 1997, pe scena Teatrului Tineretului muzicologul Iosif Sava, reuşeşte să realizeze încă una dintre emisiunile de cultură muzicală care l-au făcut celebru. Ineditul apare din faptul că locul ales de domnia sa este scena… Vacanţelor muzicale. Pentru organizatori a rămas celebră fraza de început: „vreau să mulţumesc, în primul rând, conducătorului auto al instituţiei organizatoare, domnul Viorel, cel care m-a adus de la Bucureşti şi, pe tot parcursul drumului, m-a pus la curent până şi cu bişniţarii din oraş! Astfel că acum ştiu cam tot ce se poate şti despre Piatra-Neamţul de azi.” Aşa s-a făcut ca, omul mărunt din organizarea festivalului, dar cu un aport semnificativ, Viorel, să reuşească, cale de trei sute şaizeci de kilometri, să-i închidă gura lui… Iosif Sava!
În aceeaşi seară, dar la Roman, se desfăşura un concert rămas memorabil în mintea localnicilor. Atunci a venit să-i încânte pe romaşcani marele violonist al României, Ştefan Ruha. Artistul care a trecut peste supărarea pricinuită de lipsa unui pian – lucru actual şi astăzi, după doisprezece ani! – şi, cu sprijinul pianistei Judith Ghitea, care a cântat la o pianină a Liceului de muzică din localitate, a reuşit „un regal violonistic” apreciat cum se cuvine în presa vremii de către George Podani şi Eduard Covali.
Plasat în a doua sâmbătă a perioadei de festival, zi devenită tradiţională pentru momentele de vârf ale ediţiilor, concertul Corului naţional de cameră „Madrigal” a umplut sala de spectacole a T.T.-ului. Cu un repertoriu variat, care s-a întins de la muzică bizantină până la bijuterii corale româneşti, membrii formaţiei care a făcut, la propriu, ocolul întregii lumi, i-au vrăjit efectiv pe nemţeni. „Cei care au participat la manifestare, au trăit momente de profundă desfătare estetică şi înălţare spirituală.” De la George Podani citire.
Sofia Vicoveanca şi Mariana Nicolesco la Vacanţe!
Continuând seria întâlnirilor cu folclorul începută cu câţiva ani înainte, şi la ediţiaa XXVI-a organizatorii au invitat un nume greu al genului. Astfel că, după Grigore Leşe, Ioan Bocşa sau profesorul Ioan Haplea, nemţenilor le era dat să se bucure de glasul şi de personalitatea Sofiei Vicoveanca. Artistă care i-a avut alături, pe scena improvizată de la terasa unui complex comercial din centrul urbei, pe membrii ansamblului „Floricică de la munte”. Spectacol repetat, câteva zile mai târziu, pe scena Casei de cultură, la Tîrgu Neamţ.
Aducându-şi aminte de perioada în care era încurajată de maeştrii săi, Jolanda Magnani şi Rodolf Celletti, soprana Mariana Nicolesco, revenită de câţiva ani în ţară, îi mărturiseşte ziaristului Cristian Livescu dorinţa sa cea mai mare din acea perioadă. Aceea de a contribui la descoperirea de talente ale muzicii de canto din România. Invitată ca profesor la cursul de măiestrie de specialitate, domnia sa declara, referitor la cursanţii găsiţi la Vacanţele muzicale, că „sunt voci foarte frumoase, care trebuiesc îndrumate cu rigoare .Am fost surprinsă de apariţia unui nou «focar» liric, foarte interesant, Oradea, şi de vocile venite din Basarabia. Sunt fericită să contribui la succesul Vacanţelor. Atmosfera de aici este minunată şi se lucrează mult şi intens.”
Ca unul care am participat la organizarea acelei ediţii, îi pot confirma afirmaţiile distinsei invitate, completând cu mărturisirea unei studente de la canto din acel an 1997: „cu doamnele Nicolesco şi Stoleriu stăm şi lucrăm până seara târziu, de multe ori, chiar dincolo de miezul nopţii.” Era exact ceea ce le cerea şi marea soprană studenţilor – disciplină, rigoare şi profesionalism.
Demne de reţinut pentru posteritate sunt alte două întâmplări muzicale consumate la ediţia a XXVI-a a Vacanţelor. Este vorba despre seara de jazz a cvintetului condus de Mircea Tiberian, eveniment care a beneficiat de o prezentare profesionistă făcută de omul de televiziune numit Florian Lungu. Precum şi de concertul ansamblului Pro Musica Nova al academiei clujene.
Cum Vacanţele au fost, pe tot parcursul celor douăzeci şi şase de ani de existenţă de până atunci, un festival în exclusivitate studenţesc, sfârşitul ediţiei nu putea să se dezmintă. Evenimentul de final a fost o gală de operă la care au participat cele mai bune voci din instituţiile de învăţământ superior muzical, respectiv cele din Cluj, Iaşi, Bucureşti, Oradea, Braşov, Timişoara şi Chişinău. Alături de studenţi a fost prezentă orchestra simfonică a Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, orchestră dirijată de Gheorghe Victor Dumănescu.
Declaraţie de dragoste a maestrului Ruha făcută Piatra-Neamţului.
Unul dintre cronicarii ediţiei a XXVI-a a Vacanţelor muzicale, omul de litere şi de teatru, Eduard Covali, reţinea câteva gânduri ale violonistului Ştefan Ruha. Gânduri care, iată, peste ani, după trecerea ambilor în eternitate, rămân şi pot fi cunoscute şi de publicul de azi: „Piatra-Neamţul este un dar al lui Dumnezeu. Invazia de verdeaţă, munţii care-l înconjoară şi pe care privirea se odihneşte şi visează a fost şi este parcă anume creat pentru aceste Vacanţe muzicale. Un festival admirabil şi cu perspective de lungă durată. În faţa dificultăţilor economice prin care trece ţara, mă bucur pentru deschiderea şi inteligenţa organizatorilor de aici, cei care ştiu, şi o dovedesc cu sensibilitate, că arta şi cultura sunt bogăţiile noastre cele mai de preţ.”
O durere de organizator, împărtăşită de profesorul Horia Constantin Alupului-Rus omului de presă Mircea Zaharia, era legată de neîncheierea, la final de contract, a încă unei înţelegeri de ordin cultural cu forul omolog francez care a adus la Vacanţe, vreme de cinci ani, cvartetul Le Quator de Champagne: „ceea ce nu înţeleg eu este de ce Comunitatea europeană, prin reprezentantul ei de la Piatra-Neamţ, după ce anul trecut a făcut declaraţii publice privind sprijinirea Vacanţelor, acum s-a pierdut în ceaţă. Nu mă doare că nu vine Comunitatea Europeană la Piatra-Neamţ. Căci tot noi organizăm şi susţinem acest festival. Chiar şi fără sprijinul ei. Ceea ce mă doare este faptul că anul acesta, excelenţii profesionişti de la Le Quator de Champagne nu au mai putut participa la Vacanţe. Şi că cincizeci de cursanţi de la chitară clasică au rămas, după cinci ani de cursuri, fără dascăli. Astfel cea mai bună şi cea mai viabilă participare internaţională a fost întreruptă cu toate promisiunile ferme făcute de unele oficialităţi.”
Erau, aşadar, ca la fiecare ediţie a festivalului, şi neîmpliniri. Izvorâte tocmai din dorinţa ardentă de a aduce ce-i mai bun, mai valoros cu putinţă la Piatra-Neamţ. Dorinţă, iată, nu totdeauna împlinită.
