QUATOUR DE CHAMPAGNE LA VACANŢE!
Într-o lume clară şi coerentă ar trebui să urmărim fascinaţi fericita vreme a concertelor şi întâmplărilor muzicale. Să ne fi păstrat, în ciuda vremurilor – care, ele însele, descriu o lume dizarmonică, o lume sfâşiată între îndoiala ticăloasă şi frumuseţe – un loc de răgaz?
Erau gândurile unui meloman, gânduri reţinute de timp tocmai din iunie 1993. Vremea debutului ediţiei a XXII-a a Vacanţelor Muzicale.
Ediţie desfăşurată aproape în întregime sub auspiciile a doi mari compozitori ai universului muzicii clasice – Johann Sebastian Bach şi Ludvig van Beethoven.
Un protocol bilateral benefic actului cultural.
Cu un an mai devreme, în 1992, în urbea lui Hogaş se semna o înţelegere între Consiliul Judeţean şi omologul său regional franţuzesc din Champagne-Ardenne, protocol conform căruia pe timp de cinci ani de la semnarea sa urmau să aibă loc schimburi culturale între cele două părţi.
O consecinţă a acestui fapt a fost sosirea, în iunie ’93, la Piatra-Neamţ, a unei formaţii muzicale de renume internaţional – Quatour de Champagne! Un Cvartet de cameră, cu domiciliul în Reims, cvartet compus din patru chitarişti – Benedicte Maillard, absolventă a Conservatorului Naţional Superior din Paris, clasa Alexandre Lagoya şi a Conservatorului European, tot din Paris, Stephane Huguet, absolvent al Conservatorului din Reims şi laureat al Concursului „Ille de France”, Franck Ladouce, un compozitor şi aranjor medaliat cu aur al Şcolii Naţionale Charleville-Meziers, Jerome Constant, la rândul său laureat al Concursului Internaţional de la Sable.
Prima lor reprezentaţie avea să se consume marţi, 22 iunie 1993, în aer liber, la Casa prieteniei româno-franceze, edificiu inaugurat cu un an mai devreme, odată cu încheierea protocolului cultural. Prestaţia lor a fost apreciată, de către presa locală: „un recital, acela al chitariştilor francezi, care, acoperind o arie foarte largă de interpretare, de la preclasici la romantici şi de la aceştia la muzica modernă, de ultimă oră, s-a remarcat prin rafinament şi excepţională putere de concentrare, dincolo de măiestria deosebită a instrumentaţiei.”
Prin participarea acestui cvartet se dorea remedierea unui punct nevralgic descoperit cu ceva ani mai devreme. Anume, acela al unei prezenţe mai pronunţate a unor invitaţi străini. Prezenţă care să dea un plus de valoare şi care să constituie un imbold dat festivalului intrat într-un con de umbră.
Context politico-social dificil.
Con de umbră explicabil prin traversarea, atât a organizatorilor, cât şi, implicit, a întregului Festival, a unor vremuri tulburi. A unor timpuri în care se vorbea mult, se promitea şi mai mult, dar…
Profesorul Horia Constantin Alupului-Rus, omul care, pentru a nu lăsa să se piardă încă una dintre manifestările culturale venite din „epoca de aur” – lucru întâmplat cu Florile Ceahlăului sau Punguţa cu doi bani, doar două dintre multele exemple care au adus, de prin 1968 încoace, de la înfiinţarea judeţului şi a forului cultural răspunzător de activitatea culturii din teritoriu (Comitetul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Neamţ), au adus, spuneam, nume grele în oraş (Ştefania Rareş, Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Constantin Arvinte, Ludovic Paceag, Ionel Budişteanu, Elisabeta Bostan, Gheorghe Naghi, Silviu Stănculescu, Teodora Mareş, Adrian Păduraru, fiind doar câteva exemple) – a intervenit şi a luat, oarecum pe cont propriu, organizarea Vacanţelor Muzicale. La început sub „pălăria” Inspectoratului pentru Cultură al judeţului, instituţie aflată la rându-i sub tutela Ministerului Culturii. Iar mai apoi, în anii ce au urmat, Centrul Judetean pentru Valorificarea şi Promovarea Culturii Populare, rămas unic organizator principal, a fost ajutat de mai marii de la Consiliul Judeţean Neamţ.
Astăzi, profesorul Alupului-Rus spune: „Vacanţele Muzicale nu s-au întrerupt niciodată. E adevarat că în lucrarea apărută cu prilejul aniversării a treizeci de ani de existenţă („VACANŢELE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ – 30 de ani”, Editura NONA, 2001) lipsesc programele pentru anii 1989, 1990, 1991 şi 1992. Lucru firesc, având în vedere lipsa documentelor de atunci din arhivele instituţiilor organizatoare. În 1989 s-au organizat sub conducerea Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă, instituţie condusă, la acea dată, de o onorabilă doamnă profesoară venită de la UTC. În 1990, 1991 şi 1992 Vacanţele au fost organizate de către Inspectoratul pentru Cultură prin Centrul Judetean pentru Valorificarea şi Promovarea Culturii Populare.”
Muzica de calitate pe aleile parcului central.
În buna tradiţie a ultimelor ediţii, şi cea din anul 1993 a debutat cu vernisajul unei expoziţii de grafică. Moment al cărui protagonişti au fost paisprezece studenţi din anii II şi III ai Academiei de Artă George Enescu, artişti plastici în devenire coordonaţi de Atena Elena Simionescu. Expoziţie de la care profesorul şi, în acelaşi timp, ziaristul Cătălin Stupcanu reţinea şi câteva nume – “Florin Pînzaru («Cologravură»), Luigi Puiu («Tinereţe»), basarabeanca Angela Rotaru («Ilustraţii la basmele româneşti»). De asemenea, interesante sunt şi afişele de spectacol, poate uşor declarative, la «Hamlet» (Florin Pînzaru) şi «Balanţa» (George Pascu).”
Spre deosebire de anii anteriori, în 1993, studenţii plasticieni, au încercat şi au reuşit încă o expoziţie. Cea de icoane expusă în interiorul zidurilor Mănăstirii Bistriţa.
Tot în prima zi de Festival, pe scena Teatrului Tineretului au fost prezenţi şi membrii Orchestrei simfonice a Academiei ieşene, cu Gheorghe Costin la pupitrul dirijoral, cei care au oferit melomanilor prezenţi la eveniment un concert de înaltă ţinută artistică. Au putut fi audiate Concertul Brandenburgic al lui Bach cu soliştii Florin Ţîrlea (flaut) şi Mihai Vîrgă, precum şi Simfonia a V-a compusă de Beethoven.
O surpriză oferită de către aripa ieşeană a organizatorilor (Academia de Artă “George Enescu”), consemnată – şi transmisă nouă, peste ani – de către Cristian Livescu printr-o ştire din presa vremii, a fost apariţia la concertul de deschidere a lui Gheorghe Scripcaru, acesta interpretând Concertul pentru vioară şi orchestră al celebrului violinist şi compozitor polonez Henryk Wieniawschi.
A urmat, timp de o săptămână întreagă, o serie de recitaluri unul mai atrăgător ca altul. Cel de luni, de la Sala Tapiseriilor, spre exemplu, în fapt o seară de sonate, a adus-o în faţa publicului pietrean pe proaspăta laureată a Concursului Internaţional “Dinu Lipatti”, pianista Ana Maria Ciornei. Cea care, împreună cu violonistul Leonard Raiciof, a interpretat lucrări de Prokofiev şi Beethoven.
Un alt eveniment muzical special a fost cel de miercuri, atunci când, sub titulatura de Maeştri romantici ai claviaturii, tot în interiorul Muzeului de Artă, s-a cântat muzică compusă de Robert Schumann, Frederik Chopin şi Cesar Franck. Pe scenă au fost atunci aceeaşi Ana Maria Ciornei, dar şi Mădălina Bichir, Sofia Kantossi şi Ionuţ Diaconu.
A mai fost şi un recital intitulat Bijuterii vocale, al cărui protagoniste, solista Cristina Asimionoaie şi pianista Carmen Cristea, au interpretat lucrări de Cherubini, Bellini, Mozart, Schubert, Mendelsohn, Liszt, Enescu, Achim Stoia şi Felicia Donceanu.
În fiece seară a acestei săptămâni muzicale, pe aleile parcului central s-au făcut auzite piese – mai celebre sau mai puţin cunoscute – interpretate la chitară de studenţi ai cursurilor de măiestrie artistică. Completaţi, în mod fericit, de deja tradiţionala Corală Cantores Amicitiae, ai cărei membri, conduşi de maestrul lor, Nicolae Gîscă, au mai “săpat” prin muzica de pe întreg mapamondul şi venind cu noutăţi faţă de repertoriile abordate în anii anteriori în spectacolul “Melodii de pretutindeni”.
Toate aceste ieşiri în aer liber făceau parte din aşa numitele happeninguri muzicale, găselniţa ediţiei a XX-a.
Partea de final destinată cursurilor de măiestrie.
A doua duminică a Vacanţelor Muzicale din 1993 a oferit studenţilor de la Secţia de actorie a instituţiei ieşene de învăţământ superior muzical ocazia unui tur de forţă. Dimineaţa, de la ora 11,00, pe scena T.T.-ului, clasa profesoarei Natalia Danăilă a ieşit la rampă cu spectacolul “Coupé”,spectacol creat după schiţele lui Caragiale, pentru ca, după-amiază, de la ora 1700, în interiorul secularei Cetăţi de la Tîrgu-Neamţ, aceiaşi artişti au recidivat, de data asta cu reprezentaţia piesei lui Alecsandri, “Sînziana şi Pepelea”.
Zilele următoare, adică de luni şi până miercuri, Sala Tapiseriilor a fost gazda recitalurilor celor mai buni elevi ai Liceelor de Muzică din întreaga Moldovă, dar şi a cursanţilor de la master-clasurile ediţiei – percuţie (profesor Dumitru Sîpcu), vioară şi canto.
Finalul celor unsprezece zile de muncă (pentru studenţi şi profesori) şi de desfătare (pentru publicul prezent peste tot pe unde s-a cântat), s-a petrecut joi, 1 iulie, la Teatrul Tineretului cu un Concert de gală oferit de familiarul Cantores Amicitiae.
Concert cu care se mai finaliza o ediţie a unui Festival care, la trei ani distanţă de la evenimentele din Decembrie ’89, părea că reuşise să treacă de o grea cumpănă – aceea a unei tranziţii bruşte a întregii societăţi româneşti.
