PRIMĂRIA SE IMPLICĂ ÎN ORGANIZAREA VACANŢELOR
Un critic al ediţiei precedente.
Aş începe trecerea în revistă a ediţiei a XXI-a a Vacanţelor Muzicale cu un epilog al ediţei anterioare semnat în ziarul „Ceahlăul” de C. Bonifaciu (un pseudonim?). Cel care era de părere că în privinţa formulei organizatorice, Vacanţele au intrat pe un făgaş bătătorit în ultimii ani, cu o formulă fixă şi stabilă. În acelaşi timp, se considera scoaterea spectacolelor muzicale în aer liber ca fiind una pozitivă. Doar că vremea a fost potrivnică, motiv pentru care este de părere că „la ediţia a XX-a, manifestarea şi-a epuizat formula pe care a încercat-o până la saţietate şi, în perspectivă, trebuie să-şi înnoiască modalităţile de contact cu publicul.”
Acelaşi personaj găseşte şi un răspuns pentru scurtarea perioadei de desfăşurare a Festivalului de la două săptămâni la doar una – „din cauza împuţinării fondurilor de susţinere a studenţilor în perioada sejurului de practică, (…) astfel că, formaţii de largă cuprindere, precum Cantoresul ori Orchestra simfonică, au venit să susţină concertele lor şi s-au înapoiat în aceeaşi zi la Iaşi.”
Analiza continuă în ritmul una caldă, alta rece. Amintindu-se de faptul că la ediţia anterioară au existat şi primii sponsori (firmele „Intrec” şi „MIGA”), analistul consideră că, per total, la ediţia a XX-a a lipsit „atmosfera studenţească din oraş, deşi ploile căzute ar fi anihilat oricum vivacitatea participanţilor.”
Amintind de momentele de vârf ale ediţiei din 1991 – concertul Coralei Cantores Amicitiae, „unul strălucitor, în special în partea consacrată muzicii româneşti”, concertul dedicat memoriei marelui Amadeus Mozart, cu Mircea Dan Răducanu în prim-plan, precum şi recitalurile ale căror protagonişti au fost Maria Nemeş, Gabriela Hazarian, Ionuţ Măzăreanu şi Aurelian şi Constantin Andrei – C. Bonifaciu încheie cu lipsurile constatate de domnia sa: „au lipsit minimalele contacte cu profesorii de notorietate şi muzicienii de marcă de la alte instituţii similare de învăţământ din ţară. Nu ştiu de ce Academia ieşeană a evitat asemenea întâlniri care, în anii din urmă, creau farmec şi substanţă concertelor. Nu ne-a onorat, de asemenea, nici un oaspete de peste hotare, deşi promisiuni au existat.”
La final, C. Bonifaciu trăgea următoarea concluzie: „ca să-şi consolideze poziţia privilegiată pe care o avea între manifestările similare din ţară, dedicate tinerilor interpreţi, Vacanţele trebuie să-şi atragă prezenţe cât mai diverse şi de la distanţă, ieşind dintr-un anume provincialism în care lipsa fondurilor le-au împins şi la care s-au adăugat clipele de orgoliu care au afectat cadrele profesorale ale Academiei ieşene.”
Deschidere cu străini pe scenă şi în stal!
Debutul ediţiei a XXI-a din ziua de duminică, 21 iunie 1992, aducea, ca o primă noutate, alăturarea, în premieră, ca organizator, a Primăriei municipale. Alături de „tradiţionalele” instituţii, Academia de Arte „George Enescu” şi Inspectoratul pentru Cultură. Merită a fi reţinut pentru posteritate numele edilului care era atunci la cârma obştii – Gheorghe Ocneanu.
În deschidere, în sala T.T.-ului, sub bagheta lui George Vintilă, a avut loc un concert simfonic în al cărui program au figurat arii din opere, precum „Italianca din Alger” a lui Rossini şi „Nunta lui Figaro” de Mozart. Dar şi două concerte – numărul 3, pentru pian şi orchestră compus de Beethoven şi cel pentru violoncel şi orchestră de Saint-Saëns. Soliştii Pavlos Yallourakis (pian), respectiv Filip Papa (violoncel), împreună cu „surpriza incontestabilă a primei confruntări cu publicul pietrean”, Cristina Avram,cea care a interpretat la xilofon „Rondo capricioso”, compoziţie scrisă pentru acest instrument de acelaşi Saint-Saëns, au readus muzica bună în atenţia melomanilor din oraş.
În seara aceleiaşi zile, Sala Tapiseriilor din cadrul Muzeului de Artă a fost gazda unui recital de zile mari oferit de către soprana Maria Jana Stoica şi de baritonul Cornel Solovăstru, profesori ai Academiei ieşene. Cei doi, acompaniaţi de pianistul Ioan Welt, au oferit publicului prezent un program de lieduri din lucrările lui Brahms şi Schubert. „Din păcate – aprecia Cristian Livescu în paginile „Ceahlăului” de joi, 25 iunie 1992 – publicul de altădată, publicul care a consacrat şi a dat prestanţă de atâtea ori tradiţionalelor noastre Vacanţe Muzicale, a fost, de această dată, mai puţin numeros. Liceul de Muzică a fost reprezentat de câţiva profesori şi elevi, iar despre ceilalţi profesori de muzică din oraş – deşi nu numai lor le este consacrată manifestarea – ce să mai spunem? În schimb, am remarcat printre spectatori câţiva oaspeţi francezi veniţi cu diverse treburi prin Piatra şi care s-au arătat entuziasmaţi de acest festival al tinerilor muzicieni.” Deh, când târgul e mic, toate lumea se cunoaşte cu toată lumea! Şi prezenţa, ori absenţa unuia sau altuia de la reunirile culturale se observă imediat.
Urmând ideea din anul anterior, organizatorii din 1992 au continuat să „scoată” în aer liber o parte dintre recitaluri. Astfel, pietrenii aflaţi ocazional pe aleile parcului central au putut audia, joi 25 iunie, un program de chitară clasică al cărui protagonişti au fost Cornel Voicescu şi Silviu Stoica. Două zile mai târziu, la amiaza, sub secularul Turn ctitorit de Ştefan cel Mare, Corala Cantores Amicitiae, cu profesorul Nicolae Gîscă la timonă, au bucurat, la rândul lor, trecătorii (turişti sau localnici) cu un program care a cuprins un periplu muzical pe Mapamond. Recitalul Cantoresului a fost repetat şi la Bicaz, ca loc de desfăşurare fiind ales scuarul din faţa primăriei locale. Aceste tipuri de recitaluri în aer liber au fost denumite în presa vremii drept „happeninguri muzicale”.
Ultima duminică a Vacanţelor Muzicale din 1992 a cuprins un concert al Orchestrei academice, cu dirijorul George Vintilă la pupitru, iar seara, în incinta vechii Cetăţi din apropierea Ozanei ”cea frumos curgătoare”, toate formaţiile studenţeşti prezente la ediţia curentă au oferit un program artistic închinat memoriei marelui domnitor moldovean, spectacol intitulat „Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare”. A fost o ocazie, ivită de manifestările ce urmau la o săptămână distanţă de sanctificare a domnitorului moldovean, ocazie tocmai bună de a readuce în memorie marile concerte pe care Festivalul Vacanţele Muzicale le oferea publicului cu ceva ani în urmă. Atunci când, la Cetate urcau Gheorghe Bunghez, Marcel Dragotescu, George Podani, Constantin Tomşa, Constantin Zaharia – organizatori, precum şi asrtiştii Ion Baciu, Sabin Păutza, Teofil Vîlcu, Cornel Nicoară, pentru a prezenta pagini de neuitat din istoria şi muzica cultă românească.
Ultima zi a Vacanţelor Muzicale, ediţia a XXI-a, i-a adus pe scena Teatrului Tineretului pe membrii Cantoresului, cei care au oferit un program de muzică religioasă, dar şi prelucrări folclorice, Imnul bizantin de Doru Popovici, Concertul numărul 1 al lui Gavriil Musicescu, Cuvintele profetului David din Psalmi, Corul din Oratoriul bizantin de Crăciun al lui Paul Constantinescu, precum şi Suita corală din Ţara Oaşului, compoziţie a lui Darius Pop, fiind câteva din bijuteriile muzicale oferite de celebra grupare academică.
Făcând legătura cu criticile pertinente al lui C. Bonifaciu, Cristian Livescu concluziona: „spre ce se îndreaptă Vacanţele? Întâlnirea finală a organizatorilor a mizat pe extinderea manifestărilor în aer liber, prin realizarea de happeninguri şi concerte ad-hoc, cu mare priză la public; apoi, pe invitarea unor trupe muzicale din Basarabia, dar şi din Vestul Europei; pe diversificarea experimentelor muzicale (programe de jazz, folclorice, de cafe-concert), pe extinderea taberei estivale pentru studenţii de la actorie şi arte plastice; în sfârşit, pe invitarea unor personalităţi de marcă din lumea muzicală.”[1]
Cam acestea erau gândurile de viitor pentru Vacanţele Muzicale de la Piatra-Neamţ.
[1] Ziarul „Ceahlăul”din 2 iulie 1992.
