UN SUCCES SCONTAT
Publicul mereu în atenţie
Ajunse deja pe un drum bine bătătorit pe parcursul ediţiilor anterioare şi cu nişte obiective clare îndeplinite – câştigarea unui public mai numeros şi lărgirea orizontului muzical – la finalul Vacanţelor Muzicale din anul 1977, se gândeşte o nouă ridicare de ştachetă.
Parcă vrând să confirme ceea ce spunea cu doi ani înainte Ştefan Ruha, cum că „la Piatra se cântă acum o altfel de muzică”, afirmaţie cuprinsă în episodul anterior, Dora Maria David, în revista „Muzica”, constata, la debutul Vacanţelor din 1977, că „la Piatra, poate şi datorită stagiunii simfonice permanente a Filarmonicii ieşene, a stagiunii camerale pe care studenţii şi cadrele didactice ale Conservatorului de la Iaşi o susţin în cadrul Clubului C.F.S. Săvineşti şi la Biblioteca Judeţeană, (…) s-a format un public tânăr, exigent, care a căpătat obişnuinţa, nevoia chiar, de a asculta muzică bună.”
O primă observaţie asupra acestei a şasea ediţii ar fi aceea că ea îşi concentrează activitatea – artistică, dar şi didactică – pe parcursul a doar două săptămâni, faţă de trei cât aveau alocate Vacanţele în primele cinci ediţii.
Programe muzicale de înaltă ţinută artistică
Şi de data aceasta, deschiderea oficială o constituie Concertul simfonic – devenit deja tradiţional pentru startul Vacanţelor – concert susţinut de Orchestra Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, cu nelipsitul Ion Baciu la pupitru. Aşadar, o orchestră eminamente studenţească, alcătuită numai din tineri care au participat la Vacanţele anterioare, semn că cele cinci ediţii de dinainte nu se scurseseră în van. Munca profesorilor şi a studenţilor aducea un nou rezultat palpabil.
Această deschidere oficială – în a cărei program fuseseră incluse Simfonia „Oxford” a lui Haydn, Poemul simfonic „Finlandia” compus de Sibelius, Concertul pentru vioară şi orchestră în La major de Mozart, sau compoziţia lui Sabin Păutza „Columne”, cantată pentru cor şi orchestră, aceasta din urmă în primă audiţie (!) – fusese prefaţată de două recitaluri susţinute la Biblioteca Judeţeană, unul de vioară, avându-l pe Constantin Corfu în calitate de solist şi cu acompaniament de pian asigurat de Gabriela Marcovici, iar celălalt de pian, cu Vasile Tarnavschi protagonist.
Are din nou cuvântul specialistul, în persoana Dorei Maria David: „aflându-ne în anul Beethoven, pianistul Vasile Tarnavschi, cuplul Gabriela Marcovici (pian) – Bujor Prelipcean (vioară), au oferit recitaluri de sonate din creaţia marelui compozitor. La rândul său, violonistul Constantin Corfu a interpretat cu vigoare şi lirism, împreună tot cu Gabriela Marcovici, celebra sonată «Kreuzter», iar Leonardina Dumea a oferit o fluentă sonată a «Primăverii». Interpreţii au reuşit să tălmăcească efervescenta muzică beethoveniană, dozând cu luciditate dramatismul, adecvându-l stilului cameral.” Referirile doamnei David erau, în plus faţă de cele amintite, asupra recitalului vocal-instrumental de la Clubul C.F.S., susţinut de Mihaela Rotaru şi Leonardina Dumea, precum şi a recitatalului intitulat sugestiv „Beethoven”, de la Casa Memorială „Calistrat Hogaş”, cu violonistul Bujor Prelipcean în calitate de solist.
Cursurile de măiestrie ale ediţiei sunt în număr de şase şi reunesc la Piatra, alături de studenţii merituoşi – o parte dintre ei fiind premiaţi, în decursul ultimului an scurs de la gongul final al ediţiei anterioare, la concursuri naţionale de profil – şi profesori de marcă, nume importante şi respectate: Sofia Cosma – pentru cursul de pian, Gheorghe Sîrbu – la vioară, Ştefan Niculescu – cursul de compoziţie, Ion Baciu – masterul de dirijat orchestră, Sabin Păutza – la cursul de dirijat coral şi Arta Florescu – pentru cursul de canto.
De altfel, la începutul ediţiei, abia sosită de la Bucureşti, Arta Florescu declara: „a organiza pregătirea studenţilor într-un cadru închis, pentru sine, ar fi ca un obiect de artă care nu ar ajunge la conştiinţa publicului. Aici văd eu marele merit al Vacanţelor, în faptul că sunt «deschise» deopotrivă publicului şi interpreţilor, că pun faţă în faţă două fenomene, două procese care se interferează. Şi din care, fiecare are de câştigat.”
O apreciere aparte din partea publicului spectator, pare să fi avut – cel puţin presa vremii aşa consemna – formaţiile Corului Conservatorului ieşean şi „Cantores Amicitiae”, ambele pregătite şi dirijate de Nicolae Gîscă, cele care au abordat teme ale folclorului, aducând „o puternică notă de pitoresc, atât prin muzica populară românească, din care au fost selectate cântece dialectale insolite, cât şi prin prezentarea de piese din culturile popoarelor de pe cele cinci continente. Farmecul exotic şi antrenantele interpretări au cucerit publicul de toate categoriile, aceste formaţii concertând în întreprinderi ale municipiului şi la sate, în căminele culturale.”[1]
De mare încărcătură emoţională transmisă publicului, au fost cele două recitaluri (în Piatra, la sala de festivităţi a Liceului Petru Rareş, iar la Roman, la Muzeul Colecţia de artă) susţinute de către membrii Cvartetului „Voces Contemporanae” – Bujor Prelipcean, Anton Diaconu, Gheorghe Haag şi Dan Prelipcean) – cei nelipsiţi de la Vacanţele Muzicale, recitaluri ale căror program, aşa cum remarca Dora Maria David, „nu a făcut concesii în privinţa accesibilităţii”. Dovadă sunt lucrările prezentate, Cvartetul op. 76, numărul 2 al lui Joseph Haydn, Jocurile lui Sabin Păutza, Cvartetul K.V. 421 în re minor, compoziţie a lui Mozart, precum şi un alt Cvartet, cel compus de Maurice Ravel.
În cadrul Simpozionului se naşte dialog între maeştri şi studenţi
Simpozionul ediţiei curente, al cărui nume arată şi orientarea dialogului – „Istoria patriei şi muzica” – s-a bucurat de participarea academicianului Ştefan Niculescu, a profesorilor Dumitru Bughici, Vasile Vasile şi Enea Borza. La discuţii s-au înscris şi studenţii, trei dintre ei având pregătite şi două teme – „1877 şi muzica”, prezentare făcută de Carmen Misievici şi Doina Paron, precum şi „Figuri ale istoriei patriei evocate în muzică”, concepţie a lui Ion Creţu. Simpozion care, ca şi la ediţia precedentă, a fost prefaţat de două manifestări muzicale cu caracter educativ ţinute în taberele de pionieri din Piatra-Neamţ. Temele, având în vedere auditoriul foarte tânăr, au fost uşor de abordat, şi s-au vrut a fi încă un pas făcut spre câştigarea de noi viitori melomani.
Chiar dacă nu a închis festivalul ca în precedentele cinci ediţiii, şi în 1977, între zidurile Cetăţii de la Tîrgu-Neamţ, s-au strâns artişti şi public deopotrivă pentru un „Concert popular”, acesta fiind susţinut de Orchestra simfonică şi Corul Conservatorului de Muzică „George Enescu” de la Iaşi.
Evenimentul de la Cetate a fost urmat, în cele trei zile rămase de festival, de concertele-recital de final de curs ale claselor de canto (la Teatrul Tineretului), vioară (Casa Memorială Calistrat Hogaş) şi pian (Biblioteca Judeţeană). Toate cele trei locaţii dovedindu-se neîncăpătoare pentru publicul care voia să fie prezent. Acest fapt l-a determinat pe Marcel Drăgotescu¸ vicepreşedinte al Comitetului Educaţiei Socialiste, instituţie de stat care era organizatorul principal al festivalului, să afirme după încheierea ediţiei a VI-a că Vacanţele Muzicale – 1977 „s-au constituit într-un nou succes, fapt care ne îndreptăţeşte – şi chiar ne obligă – să gândim mai amplu organizarea ediţiei viitoare, pentru a veni cu elemente de noutate.”[2]
Progrese pe toate planurile
La căderea cortinei celei de-a VI-a ediţii de Vacanţe se dorea, aşadar, o nouă ridicare de ştachetă. Idee ce se baza pe observaţia că la ultimele două ediţii – cele din 1976 şi 1977 – Festivalul urmase cu brio traseul ascendent pregătit la primele patru organizări. Iar concluzia pe care o trăgeau acum organizatorii era că se mai poate urca cu standardele. Bineînţeles că, grijulii cu ceea ce făceau, oamenii care se ocupau de organizare aveau antenele întinse la maximum şi puteau identifica şi minusurile. Astfel, apreciata pianistă şi profesoară Sofia Cosma era de părere că „în general nu sunt deosebiri faţă de ediţiile anterioare. Ceea ce contează însă pentru dumneavoastră este faptul că această manifestare există, dăinuie, aduce roade. Eu sesisez, de pildă, un real progres în rândul publicului; este mai numeros, mai divers şi ştie să «asculte». Mai cred că Vacanţele ar merita o publicitate mai vie, mai sărbătorească.”
Se mai avea în vedere, viitoarele ediţii aveau să confirme, invitarea la festival a mai multor Conservatoare din ţară, poate chiar toate şcolile de muzică din învăţământul superior, dar şi aducerea celor mai talentaţi şi mai valoroşi dintre elevii de la liceele de muzică.
[1] Revista “Muzica”, numărul 9, din 1977.
[2] Conform ziarului „Ceahlăul” din 16 iulie 1977.
