„CE SE ŞTIE ŞI CE-AR TREBUI SĂ SE ŞTIE DESPRE VACANŢELE MUZICALE DE LA PIATRA-NEAMŢ”
Muzicologii din Capitală vin la Vacanţe
Vă propun ca deschiderea la ediţia din 1974 să fie făcută de Alfred Hoffman: „într-o duminică de sfârşit de iunie rapidul de dimineaţa ne-a dus – pe Viorel Cosma, Adrian Raţiu şi pe cel care semnează rândurile de faţă – la Piatra-Neamţ, tocmai la timp, pentru a lua parte la concertul inaugural al ediţiei a treia a Vacanţelor Muzicale. Sala Teatrului Tineretului era arhiplină, cu un public ce sorbea cu nesaţ splendorile beethoveniene – căci era vorba despre un program Beethoven, susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat «Moldova» din Iaşi, sub conducerea lui Ion Baciu. Lucrurile începeau bine, poate în afară doar de cea de a doua contribuţie solistică – prima a fost cea a lui Daniel Podlovschi – susţinută de o studentă care nu era în măsură să facă faţă dificultăţilor de temut ale Concertului numărul 5. În seara aceleiaşi duminici am asistat la un spectacol de muzică şi poezie dat la Cetatea Neamţ. Decorul era de basm, grandios, vibrând de istorie şi, cu farmecul nopţii înstelate participând, plin de simpatie, la strădania artiştilor.”[1]
Iată că ecoul faptelor culturale nu numai că ajunseseră la Bucureşti, ci chiar mai mult. Capitala, cu tot ceea ce avea de vază în domeniul cultural, descindea în provincie. Iar ceea ce găseau aici îi încânta pe oaspeţi într-o aşa măsură încât aceştia se întorceau, după trei săptămâni petrecute pe domeniile Vacanţelor şi se apucau să-şi împărtăşească trăirile şi altora.
Era vorba în povestirea lui Alfred Hoffman despre concertul de deschidere de la T.T., acolo unde cântaseră Vanda Brauner – studentă la pian a Conservatorului „P. I. Ceaikovski” din Moscova, şi violonistul Daniel Podlovschi. Cei care, acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii ieşene, au interpretat Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5 şi Concertul pentru vioară şi orchestră, ambele compuse de Beethoven. Precum şi despre spectacolul de muzică şi poezie de la Cetate în care a evoluat aceeaşi orchestră ieşeană, căreia i s-a alăturat şi Corul „Gavriil Musicescu”, dar şi actorii pietreni Nina Zăinescu, Constantin „Ţîcă” Cojocaru şi Cornel Nicoară, ultimul semnând şi regia.
Organizatorii, la acea vreme Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Neamţ, au dedicat manifestările Vacanţeloranului ’74 aniversării a treizeci de ani de la ”eliberarea patriei”, evenimentelor de la 23 august 1944. În fond, o subtilitate pentru a putea capta interesul, dar şi ajutorul „organelor de partid şi de stat” (pentru cine nu ştie, sau a uitat, partidul era în toate!, precum în zilele noastre politicul).
La Piatra se adună vârfuirle componisticii româneşti
Debutat în ziua de 23 iunie cu cele două concerte amintite, Vacanţele doreau a se păstra pe linia primilor doi ani. Prin organizarea a patru cursuri de măiestrie muzicală, dar şi a unui seminar de compoziţie şi analize muzicale, seminar condus de academicianul (în cel mai propriu sens cu putinţă al termenului!) Ştefan Niculescu. Acţiune la care „Viorel Cosma şi Adrian Raţiu, completându-se reciproc, au schiţat varietatea şi amploarea fenomenului componistic românesc contemporan, iar profesorul George Pascu a înfăţişat aspectele contribuţiei muzicologiei, pentru ca Alfred Hoffman să se ocupe de problemele tinerei generaţii de interpreţi. A fost cadrul în care muzicienii ieşeni, dându-şi seama de necesitatea fundamentării teoreticie a acestor tipuri de festivaluri, au dat cuvântul specialiştilor, recunoscându-le astfel muzicologilor locul meritat.”[2]
După cum se poate observa, şefii festivalului au inversat ordinea manifestărilor, introducând, imediat după concertul de deschidere, evenimentul de la Cetate şi simpozionul. Acte culturale care la primele două ediţii aveau loc la final.
Studenţi merituoşi urcă scena Vacanţelor
Întorşi din Franţa proaspăt laureaţi, membrii cvartetului „VOCES CONTEMPORANAE” au fost de acord să susţină un nou recital la Vacanţe. S-a întâmplat în a doua zi de festival, într-una dintre sălile Bibliotecii Judeţene. Programul a cuprins Cvartet op. 76 nr.4 de Haydn, Cvartet op. 18 nr. 4 de Beethoven, Cvartet nr. 2 „Eveniment 30” al lui Vasile Spătărelu şi Cvartet de coarde „Jocuri”, compoziţie a lui Sabin Păutza.
De asemenea, din programul Vacanţelor Muzicale nu au lipsit membrii Coralei Animosi. Cei care au dat două concerte – unul la sala de festivităţi a Întreprinderii „8 martie” şi altul la sediul Uniunii Ziariştilor Români (filiala judeţeană Neamţ), acelaşi cu sediul redacţiei ziarului „Ceahlăul”.
Tot două concerte aveau să prezinte şi formaţia corală Musica Serena a Conservatorului „George Enescu”. Sub conducerea lui Ioan Welt, corul a prezentat un program de muzică preclasică la Teatrul Tineretului şi la Roman, la sala Casei de Cultură.
În schimb, Corul de cameră al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti a apărut pe scena Vacanţelor Muzicale de trei ori! Concertul coral cu lucrări ale compozitorilor Ion Vidu, Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Marţian Negrea, Paul Constantinescu, Vasile Spătărelu, Alexandru Paşcanu şi Tudor Jarda a fost prezentat publicului pietrean, dar şi celui săvineştean (sala de festivităţi a Uzinei de Fibre Sintetice) şi a celui din comuna Săbăoani.
Amintiri de organizator
Legat de acest concert coral de la Căminul cultural din Săbăoani, în aprilie 2009 profesorul Constantin Zaharia – unul dintre oamenii de bază ai organizării Vacanţelor din anii şaptezeci, dar şi de după 2000 – răsfoind câteva albume cu poze îşi amintea: „uite pozele de la concertul lui Gheorghe Oprea de la Săbăoani! Hai să-ţi povestesc de aici o chestie teribilă. Înainte cu o săptămână mă duc eu la primarul de acolo, un tip extraordinar, mucalit de felul lui. Punem la cale organizarea, noi doi şi cu responsabilul de cămin cultural. Dar, mi-a zis, «hai să mergem şi pe la părintele». Ştii că acolo e comunitate mare de catolici. Oameni serioşi şi culţi. Cred că la Săbăoani or fi fost peste două sute de pianine. Plec eu de acolo cu sufletul împăcat că am pus totul la cale. Vine ziua de duminică şi, după masa de prânz, împreună cu Corul Conservatorului din Bucureşti dirijat de Gheorghe Oprea, plecăm la Săbăoani. Îmi amintesc bine că în acest cor erau mulţi copii de ştabi. Printre ei era şi fata lui Niculescu-Mizil. Ajungem acolo la 1630. La Primărie, încuiat. Era lacăt pe uşă. La Cămin, responsabilul cu coatele pe gard. Dar înăuntru, deşi era măturat şi aranjată sala pentru concert, nu era nici ţipenie. Mai trec zece minute. Nimic. Am intrat în vrie. Ştii cum sunt eu. Venisem cu un cor de peste cincizeci de persoane atâta drum. Omul de acolo era calm. Foarte calm. Pe la fără zece, deodată se deschid uşile de la biserica de peste drum de Cămin şi de acolo ies enoriaşii care fuseseră la slujbă. În cinci minute sala era arhiplină. S-a stat şi în picioare. Uite poza asta îmi dă dreptate. Cu preoţii în primul rând al sălii am dat drumul la concert. Care trebuia să ţină doar patruzeci şi cinci de minute. Pentru că la ora 1800, în biserică se ţinea altă slujbă. Dar atât de încântată a fost lumea că au aplaudat mult timp, iar corul a trebuit să biseze. Şi aşa, spectacolul s-a prelungit până la o oră şi jumătate! A fost un triumf. La sfârşit, cei din Săbăoani i-au potopit pe artişti cu braţe întregi de flori. Atunci am văzut eu cât de serioşi şi câtă disciplină e la catolici! A fost o lecţie şi pentru mine.”
Ecouri din presă
Referindu-se la această diversitate a locurilor în care s-a cântat la ediţia a treia, în presa centrală a vremii era subliniat efortul gazdelor: „în felul acesta, scopul urmărit de organizatori, acela de a propaga valorile marii muzici universale şi româneşti în arii cât mai răspândite şi, în acelaşi timp, de a realiza în condiţii cât mai favorabile practica artistică a studenţilor, se îndeplineşte în mod optim.”[3]
Revine Alfred Hoffman, cel care ne introduce în atmosfera din interiorul cursurilor de măiestrie. „Liceul «Calistrat Hogaş», acolo unde s-a constituit «cantonamentul» studenţilor şi profesorilor ieşeni, s-a dovedit o adevărată «uzină muzicală» care lucrează la capacitate maximă, sub oblăduirea acelui muzician dăruit şi plin de suflet, cel care este Ion Baciu. Aici s-au ţinut şi cursurile de pian ale Sofiei Cosma, ca şi cele de compoziţie ale lui Ştefan Niculescu.”[4]
Pentru a întregi tabloul master-class-ului din 1974 trebuie amintite şi prezenţa Artei Florescu pentru cursul de canto şi a lui George Hamza pentru cel de muzică de cameră.
De pe plan local, după două săptămâni de festival – din cele trei programate – sub semnătura lui L. Corneliu (Corneliu Lămătic?), apar şi câteva opinii ale privitorilor. Astfel, juristul Mihai Ciubotaru e de părere că „Vacanţele Muzicale sunt un bun câştigat. Ne aparţin, le revendicăm, sunt un drept al nostru. Ele se înscriu armonios în viaţa spirituală a judeţului, a oraşului, ba chiar în peisajul lor. Dacă Vacanţele au pierdut din fast, din sărbătoresc, ele au câştigat, în schimb, în profunzime, pentru că văd că vin aici oameni care iubesc muzica.” Pentru ca profesorul Z. Constantin să-şi exprime şi un of: „păcat că o atât de generoasă ofertă culturală – concertul cu adânci rezonanţe patriotice de la Cetatea Neamţ, concertele Coralei Animosi, şi al Cvartetului Voces Contemporanae etc. – nu beneficiază de o publicitate pe măsură. Insuficientă şi prost plasată acum, ea trebuie să stea în atenţia municipalităţii în viitor.”
Închiderea celei de-a treia ediţii a Vacanţelor îi aparţine Smarandei Oţeanu, viitorul binecunoscut critic de teatru şi film. Spune dumneaei: „(…) animatorii acestor manifestări muzicale sunt studenţii Conservatorului din Iaşi, care au optat pentru o formulă inedită, cu accentuate valenţe educative, de efectuare a tradiţionalei practici de vară. Prezenţa lor la Piatra-Neamţ devine, aşadar, o perioadă de studiu intens, finalizat în confruntarea cu un public receptiv, dornic să asculte muzică bună. Filarmonica şi Opera, instituţii ieşene de prestigiu, au la Piatra-Neamţ de ani de zile stagiuni permanente. S-a format astfel aici un public meloman, tineretul este din ce în ce mai atras de arta sunetelor. (…) Aceste săptămâni de muzică s-au înscris printre manifestările artistice cu tradiţie din judeţul Neamţ. Consemnarea succesului, pe multiple planuri, este însă şi prilejul unui examen al neajunsurilor. Numai cu entuziasmul muzicienilor ieşeni, al profesorilor şi studenţilor, numai cu efortul Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Neamţ, o seamă de dorinţe de mai bine îşi pot prea greu găsi împlinirea. Ministerul Educaţiei şi Învăţământului ar putea, de pildă, să se ocupe mai atent de această «vacanţă» laborioasă, de această practică studenţească, să-i ofere sprijin organizatoric, pentru a constitui un exemplu demn de urmat şi pentru celelalte facultăţi de muzică din ţară. Pornind de la faptul că Vacanţele şi-au conturat un profil educativ şi au o largă audienţă, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste ar fi în măsură, de asemenea, să le urmărească evoluţia, desfăşurarea şi să faciliteze participarea unor formaţii din ţară, să contribuie efectiv la ridicarea calităţii lor. Şi, cum aceste locuri ale Moldovei sunt recunoscute pentru neasemuita lor frumuseţe, pentru valoarea monumentelor istorice, de artă, Ministerul Turismului ar putea organiza o serie de circuite turistice cu prilejul acestor seri muzicale de mare succes. Au rămas în memoria tuturor celor care au fost prezenţi concertul şi seara de muzică şi poezie de la Cetatea Neamţ.. Dar câte alte astfel de manifestări nu se pot organiza în ambianţa monumentelor istorice din întreaga Moldovă?!…”[5]
Cuvinte frumoase. Meritate. De asta aveau parte cei care trudeau la Vacanţele Muzicale în acea vreme. Iar şefii lor primeau de la jurnalista bucureşteană câteva idei de valoare. Rămâneau doar să caute soluţii (şi oameni) pentru a le pune în practică.
[1] Revista „Muzica” – septembrie 1974.
[2] Idem.
[3] Ziarul „România liberă” din 5 iulie 1974.
[4] Revista „Muzica” – septembrie 1974.
[5] Material initulat Ce se ştie şi ce ar trebui să se ştie despre Vacanţele Muzicale de la Piatra-Neamţ publicat în „Scînteia” din 13 iulie 1974.
