Arhivă foto

GALERIE FOTO: Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, ediţia a V-a, 3 – 9 iulie 1976

GALERIE FOTO: Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ – ediţia a V-a, 3 – 9 iulie 1976GALERIE FOTO:

„LA PIATRA SE CÂNTĂ ACUM ALTĂ MUZICĂ!”

Ca deschidere pentru retrospectiva ediţiei a cincea, 1976, redau şi o concluzie la care a ajuns maestrul Ştefan Ruha, mărturisită într-un interviu din Suplimentul cultural al „Ceahlăului” de la final de iulie din anul precedent: „da, am observat, faţă de ultimele două concerte ale mele de la Piatra, că publicul nemţean a progresat în receptivitate. Astăzi aveţi un public, ca să zic aşa, foarte muzical. Câştigat în mod cert pentru muzică. Observaţie care-mi este întărită şi de faptul real care se întâmplă acum aici: dacă în trecut noi, artiştii care veneam, trebuia să ne alegem un repertoriu mai uşor, mai digerabil, acum se cântă o altă muzică la Vacanţe!”

citește mai mult