Arhivă foto

GALERIE FOTO: Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, ediţia a IV-a, 29 iunie – 20 iulie 1975

GALERIE FOTO: Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ – ediţia a IV-a, 29 iunie – 20 iulie 1975

VACANŢELE  NASC DEJA DISCUŢII

Cresc pretenţiile organizatorilor

Rămase, la finalul ediţiei precedente, printre alte probleme de rezolvat pentru viitor, la acea a publicităţii, Vacanţele Muzicale ale ediţei a patra lansează (premieră în istoria Festivalului!), în colaborare cu ziarul „Ceahlăul”, o foaie volantă de întindere a patru pagini de mărimea de atunci a cotidianului, foaie care prezintă, în imagini şi cuvinte, un rezumat al primelor trei ediţii.

În avanpremiera ediţiei a patra, 29 iunie – 20 iulie 1975, cotidianul „Ceahlăul” inserează o declaraţie a decanului Facultăţii de Muzică a Conservatorului „George Enescu din Iaşi, domnul conferenţiar universitar Mihail Cozmei: „ne preocupă în continuare configurarea unui cadru optim pentru această manifestare. Vrem ca Vacanţele Muzicale să asigure din ce în ce mai bine, pe de o parte, pregătirea practică a studenţilor, pe de alta, amplificarea activităţii de educaţie muzicală a publicului din judeţul Neamţ. (…) Ca noutăţi, ediţia curentă aduce concertele de muzică de cameră, precum şi concertele de muzică populară, de muzică pop. De asemenea, în cadrul programului actualelor Vacanţe am cuprins şi Festivalul – concurs de Muzică Uşoară «Florile Ceahlăului», festival ajuns la ediţia a opta.”

citește mai mult