„LA PIATRA SE CÂNTĂ ACUM ALTĂ MUZICĂ!”
Ca deschidere pentru retrospectiva ediţiei a cincea, 1976, redau şi o concluzie la care a ajuns maestrul Ştefan Ruha, mărturisită într-un interviu din Suplimentul cultural al „Ceahlăului” de la final de iulie din anul precedent: „da, am observat, faţă de ultimele două concerte ale mele de la Piatra, că publicul nemţean a progresat în receptivitate. Astăzi aveţi un public, ca să zic aşa, foarte muzical. Câştigat în mod cert pentru muzică. Observaţie care-mi este întărită şi de faptul real care se întâmplă acum aici: dacă în trecut noi, artiştii care veneam, trebuia să ne alegem un repertoriu mai uşor, mai digerabil, acum se cântă o altă muzică la Vacanţe!”
O deschidere Imperială
Deschiderea ediţiei, duminică, 4 iulie, pe scena Teatrului Tineretului, „a făcut-o Orchestra Filarmonicii «Moldova» din Iaşi, sub bagheta dirijorului Ion Baciu. Un eveniment, desigur, prezenţa cu acest prilej, în Imperialul beethovenian, a pianistei Sofia Cozma.” Este afirmaţia Dorei Maria David cuprinsă într-un articol din iulie, din „Ceahlăul”.
De altfel, în cuvântul de deschidere ţinut înaintea concertului simfonic amintit, Marcel Drăgotescu, vicepreşedintele Comitetului pentru Cultură şi Artă de la acea vreme, a ţinut să remarce că „Vacanţele continuă stagiunea simfonică (ultimul concert al stagiunii se confundă cu primul al festivalului), dar şi în concepţie, ca mod de organizare şi desfăşurare a educaţiei muzicale a maselor. (…) Foarte interesante au fost, în ediţiile anterioare, manifestările organizate în întreprinderi şi instituţii, serile de muzică şi poezie, recitalurile, concertele de muzică corală sau folk. De altfel, Vacanţele ne-au adus un procent însemnat din actualul public al sălilor de concerte.” Sunt vorbe reţinute de Viorel Tudose, într-un alt număr al „Ceahlăului” din acel iulie al anului 1976.
Cursurile de măiestrie propuse pentru ediţia curentă, şi care şi-au găsit finalitatea în spectacole cu public la cupola Bibliotecii Judeţene şi la Teatrul Tineretului, au fost cele conduse de Ella Urmă (canto), Ştefan Ruha (vioară), Dan Grigore (pian), Ştefan Niculescu şi Aurel Stroe (compoziţie) şi Ion Baciu (dirijat orchestră). Şi, parcă pentru a demonstra rigoarea şi intensitatea cu care se lucra la aceste cursuri, profesoara Dora Maria David, transformată vreme de trei săptămâni în corespondent de presă, remarca „pentru viitorii dirijori, cursurile maestrului Ion Baciu au constituit prilejul rezolvării unor complexe probleme pe care le suscită interpretarea unei simfonii sau acompanierea unui concert, lucrul efectiv cu orchestra.” La concertul final al clasei de dirijat „s-a prezentat un program închegat bine realizat. Wanda Duda, solista concertului de Mozart – tehnică remarcabilă, sensibilitate, gândire matură – o interpretă cu reale posibilităţi de afirmare.”
Vacanţele pătrund şi în taberele pionerilor, dar şi în casa lui Hogaş
Un eveniment deosebit al Vacanţelor – ediţia a V-a, a avut loc în cadrul unor tabere pionereşti din Piatra, tabere în care studenţi ai Conservatorului ieşean, împreună cu profesorii lor au susţinut primele concerte-lecţie, în ale căror program au fost „incluse teme de real interes pentru cel mai tânăr public al sălilor noastre de concert” ne informează aceeaşi Dora David.
Dacă deja din anii anteriori organizatorii Vacanţelor obişnuiseră publicul cu recitaluri de pian, muzică de cameră sau canto, „în intimitatea Casei Memoriale Calistrat Hogaş” – chiar şi la această a cincea ediţie au fost două astfel de recitaluri: recital din muzică de Beethoven, susţinut de pianistul Vasile Tarnavschi şi recital Şostakovici în interpretarea Cvartetului Voces Contemporanae, „cu aportul deosebit al pianistei Ivone Piedemonte” – o altă noutate absolută, adusă special pentru publicul pietrean, a fost ieşirea în aer liber. Astfel, în curtea Muzeului amintit, a fost organizat un concert cameral susţinut de orchestra Brevis a centrului universitar Iaşi, al cărei dirijor era profesorul Constantin Ardeleanu, nimeni altul decât actualul director al Centrului de Creaţie ieşean.
Folclorul face un tur de forţă
Un alt punct de atracţie al ediţiei a fost acel veritabil tur de forţă al Ansamblului folcloric al Centrului universitar Iaşi, al cărui membri, în totalitate studenţi ai instituţiei ieşene, şi cu participarea extraordinară a îndrăgitei soliste Angela Moldovan, au susţinut şaisprezece concerte de muzică populară la cămine culturale şi întreprinderi din întreg judeţul. Şi asta în numai trei săptămâni.
Simpozionul anului 1976 s-a intitulat „Muzica şi profilul spiritual al omului societăţii noastre” şi i-a avut în prim plan, într-o întâlnire desfăşurată în rotonda Teatrului Tineretului, pe profesorul universitar George Pascu, pe conferenţiarul universitar Mihail Cozmei, pe artiştii Dan Grigore şi Ştefan Ruha şi pe compozitorii academician Ştefan Niculescu şi Aurel Stroe.
În buna tradiţie – deja stabilită de la cele patru ediţii anterioare – finalul Vacanţelor Muzicale din 1976 a fost de mare răsunet. Şi, fiindcă în acel an se împlineau cinci sute de ani de la istorica bătălie de la Războieni a marelui voievod Ştefan, Festivalul s-a încheiat cu o mare sărbătoare populară (presa vremii amintea de un număr de câteva mii de oameni prezenţi în câmpia Războienilor, fapt în parte atestat şi de câteva instantanee foto surprinse atunci), sărbătoare culminată cu un „concert simfonic popular”.
După căderea cortinei, în cotidianul „Ceahlăul” Corneliu Lămătic conchide: „incontestabil, această ediţie a Vacanţelor marchează, în istoria de cinci ani a manifestării, un moment valoric superior.”