Ediţii

Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, ediţia a XLVII-a 3 – 9 iulie 2022

Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, ediţia a XLVII-a 3 – 9 iulie 2022

REVINE CURSUL DE COMPOZIȚIE LA VACANȚE MUZICALE.

După doi ani de întrerupere, între 3 și 9 iulie, Centrul pentru Arte și Cultură „Carmen Saeculare” organizează cea de a XLVII-a ediție a Festivalului internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”, finanțator Consiliul Județean Neamț. Vor fi șapte seri pline cu muzică de cea mai înaltă calitate, organizatorii căutând să satisfacă un număr cât mai mare de auditori. Publicul nemțean va putea audia muzică camerală, simfonică, de jazz, tango, muzică electronică, iar seara finală va aparține operetei, invitați fiind muzicienii de la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” București.

Ca noutate, la Vacanțe Muzicale vor răsuna pentru prima dată cântece lăutărești. Deja celebrul Mihai Bogdan Simion va urca pe scena festivalului, alături de trupa „Lăutarii de mătase”, venind cu un întreg program de muzică lăutărească veritabilă.

În cadrul Vacanțelor de anul acesta se va desfășura, în perioada 3-7 iulie, master-classul de compoziție. Ultima data când acest curs de măiestrie a mai figurat în programul Vacanțelor Muzicale a fost la finalul anilor ‘80. Acum, zece studenți ai instituțiilor de învățământ muzical superior din țară vor participa la cursul de compoziție, avându-i drept mentori pe dr. Diana Rotaru (București), dr. Alexandru Ștefan Murariu (Cluj) și dr. Irinel Anghel (București).

De asemenea, tot în cadrul ediției curente, cincisprezece elevi din Republica Moldova vor participa la Tabăra estivală de pictură, îndrumători fiindu-le artiștii plastici Radu Macavei și Cristian Bistriceanu, profesori în cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț.

Invitat de onoare la ediția a XLVII-a va fi domnul Mădălin Voicu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii. Fiu al celebrului violonist Ion Voicu, Mădălin Voicu, în calitate de dirijor și violonist, a făcut la rândul său carieră artistică, fiind apreciat drept un muzician valoros.

Sponsorul principal al Vacanțelor Muzicale, ediția anului 2022, este POP COLA.

VIOLA FANTASIA este un recital pentru publicul larg, în care sonoritatea caldă a violei se va împleti cu robustețea pianului într-un stil de interpretare unic, plin de emoţie şi virtuozitate, în dorința de a crea auditorilor o seară de neuitat.

Deși provine dintr-o familie de economiști și este doctorand la Litere, Bogdan a găsit în muzica tradițională sensul vieții sale. A învățat să cânte la cobză, unul dintre cele mai vechi instrumente de pe teritoriul țării noastre şi a dat voce proiectului „Șamanul Mut”. Căuta lăutari vechi în toate colţurile ţării şi îi invita… la concert. Mare le este uimirea unora dintre ei atunci când află intenţiile tânărului.

„Muzica lăutărească e o muzică orăşenească, urbană, ce se prefigurează la Bucureşti în perioada interbelică, pe vremea când Bucureştiul nu era nici rural, dar nu era nici urban. Apare mai decis şi îşi atinge vârful estetic, din punctul meu de vedere, după al Doilea Război Mondial, undeva la jumătatea anilor ‘50. Şi muzica lăutărească e tot o muzică tradiţională. E poate ultima muzică de tradiţie orală ce apare în România şi mi s-a părut cu atât mai interesantă, pentru că fiind o muzică foarte nouă, din punctul meu de vedere a fost o muzică ce mereu a fost nedreptăţită. Şi de folclorişti şi de etnomuzicologi şi de statul român şi de mediile intelectuale şi de mediile politice şi în general a fost mai greu promovabilă decât celelalte muzici.” (Bogdan Mihai Simion)

Prea puțini mai știu sa mânuiasca instrumentele aşa cum se făcea pe vremuri. Ei sunt lăutarii de mătase ai Bucureștiului: Victor Teioanu, Milan de la Bobeşti, Costel Vasilescu, Nelu Răducanu și Gigel Mihai. Sunt, poate, ultimii lăutari clasici ai Bucureştiului, care speră încă în resuscitarea muzicii tradiționale românești. Ideea de a-i aduce împreună îi aparține lui Bogdan Mihai Simion.

Născută la Piatra-Neamț, Alexandra Grigoraș, fiind îndrumată de apreciata profesoară Elena Botez, a absolvit, în 2011, Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, precum și Conservatorul „Luigi Cherubini” din Florența, în 2016. În cadrul aceleiași instituții muzicale italiene, a obținut Masteratul, în 2019.

A participat la cursuri de măiestrei conduse de nume importante ale scenei musicale mondiale: Mirella Freni (2011), Stefania Bonfadelli (2015), Giulio Zappa (2016), Mariella Devia (2016 și 2019).

Are în palmeres o serie de premii importante, dintre ele detașându-se Premiul I și titlul de Cea mai bună soprană obținute la Concursul Internațional de Canto „Ferruccio Tagliavini” – 2017 (Graz, Austria), Premiul I la Concursul ASLICO „Per Giovani Cantati Lirici” – 2017 (Como, Italia),

Din 2015 activează ca solistă de operă.

Cea mai recentă aparție pe scena internațională a muzicii s-a consumat anul acesta, pe 8 aprilie, la Granada, în Spania, la Festivalul „Juventudes Musicales – «Manuel de Falla»”.

O lună mai devreme, în martie 2022, a interpretat, pe scena Teatrului „Colón” din Buenos Aires, rolul Mimi din opera „Boema”, de Giacomo Puccini. Atunci, Alexandra Grigoraș i-a avut parteneri de scenă, în rolurile principale, pe tenorul Rodolfo Galeano, baritonul Armando Noguera, soprana María Belén Rivarola, başii Emiliano Bulacios, Felipe Carelli, cu toții evoluând sub conducerea muzicală a dirijorului Alain Guingal.

Blue Drops se deschide către public. Cel mai bun produs de blues acustic apărut până acum în România, din partea a doi dintre cei mai titrați muzicieni: Berti Barbera și Nicu Patoi. Mai multe instrumente, stiluri și stări, doar doi artiști, o singură lume, aceea a sunetelor sincere și bine articulate. O delectare pentru orice iubitor de specialități muzicale, o bucurie pentru oricine primește divertismentul de calitate și arta muzicală cu deschidere. O performanță la nivel mondial.

„Nu suntem americani. Nu am vizitat această țară până acum, dar am ascultat-o pe tot parcursul vieții. Nu suntem nici «maeștri» văduviți de adulație, dornici de a demonstra măreție plebei. De ce blues, totuși, dacă nu suntem americani și nu am respirat niciodată aerul de acolo? Pentru că este muzica pe care o percepeți imediat, în timp ce noi putem da totul ca muzicieni. Pentru că prin emoții puternice, dureri de cap și inimă, dezamăgiri și revelații am trecut toți, dar poate nu am avut aceeași ocazie de a fi sinceri.

Suntem ca apa atinsă de o picătură albastră, infuzând muzica pe care o articulăm cu pasiune, prin dinamica emoției care ia atât de multe forme, în atât de multe feluri, de atât de multe ori. Blues-ul e cât se poate de real, forma lui simplă oferă libertate expresiei, ne dă ușurința de a fi direcți, intenși și coerenți, mai ușor de înțeles. Piesele sunt diferite, pentru că noi suntem diferiți, sunt atâtea tipuri de blues pentru că există multe tipuri de oameni. Acesta este omagiul nostru adus muzicii care a venit ca un sprijin în multe momente dificile de-a lungul vieții, este lumea noastră reală, locul în care putem fi noi înșine. Fiecare piesă are propria estetică, primind o abordare care ne-a făcut să studiem stiluri și tehnici, pentru o muzică limpede și vie.”

ROMANIA UNIVERSALIS VIolonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga formează unul dintre cele mai de succes duo-uri din muzica românească actuală. În cinci ani de colaborare, cei doi tineri muzicieni au publicat două compact discuri și au prezentat peste 250 de concerte în 20 țări de pe 4 continente și 40 de orașe din România, au organizat mai mult de 25 de turnee și proiecte comune și au publicat în mediul virtual peste 50 de materiale, de la videoclipuri la lung metraje, toate axate pe promovarea muzicii clasice românești. Numai în ultimii doi ani, aceste proiecte au totalizat peste 2.500.000 de vizualizări pe platformele social-media și au atras o serie de compozitori care creează lucrări special pentru cei doi muzicieni.

DACIKA este un concept muzical original, impresionant prin capacitatea de a transmite publicului emoţia puternică şi incofundabilă a specificului naţional românesc și a înţelegerii spaţiului cultural din care această muzică provine. Proiectul adaptează filonul tradițional al muzicii românești la necesitățile de expresie moderne, transformând temele cele mai cunoscute din muzica folclorică autohtonă în valori de nivel internațional.

Creatorul conceptului este compozitorul și orchestratorul Mihai Toma, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români din spațiul New Age la nivel mondial. Prelucrările incluse în proiectul Dacika sunt realizate într-un limbaj muzical modern și atractiv, în același timp caracterizat de o deplină decență, păstrând un echilibru rar întâlnit în muzcia actuală între energia unui show de muzică electronică și profesionalismul rafinat.

Efectul acestei muzici asupra publicului este de fiecare dată unul impresionant, ascultătorul fiind fascinat de spectaculozitatea efectelor sonore, de spaţialitatea neaştepată pe care încadrarea sonorităţilor electronice o conferă temelor folclorice arhicunoscute cu ajutorul fluierului, taragotului, naiului, viorii, pianului şi sintetizatoarelor.

Repertoriul spectacolului cuprinde mai multe categorii de piese muzicale:teme folclorice româneşti celebre, muzică folclorică solemnă, muzică românească de factură cultă, melodii originale de inspirație folclorică.

Din anul 1982 până în prezent este prim-solist, artist liric în cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, din anul 2018 desfășurând și activitate de manager al aceleiași instituții.

Pe parcursul acestei perioade a interpretat roluri principale din „Mam’zelle Nitouche”, „Secretul lui Marco Polo”, „O noapte la Veneția”, „Sânge vienez”, „Liliacul”, „Voievodul Țiganilor”, „Paganini”, „Poveste din cartierul de Vest”, „Vila cu iluzii”, „Lăsați-mă să cânt”, „Frumoasa Elena”, „Bal la Savoy”, „Rosemary”, „Văduva veselă”, „Floarea din Hawaii”, „Contesa Mariza”, „Logodnicul din lună”, „Rebecca”, „Paris, mon amour”, „London – A New Story”, „Parfum de femeie”, „Bonjour, Bonne Nuit, Paris!”.

A colaborat cu numeroase filarmonici din țară, dintre care amintim: Filarmonica din București, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Satu Mare, Brașov, Botoșani, Ploiești.

În 1986 și 1987 joacă în filmele ,,Cucoana Chirița” și ,,Chirița în Iași”, regia Mircea Drăgan, având totodată roluri alături de Draga Olteanu Matei, Dem Rădulescu și Ștefan Tapalagă.

În perioada 1994-2005 este dirijoarea corului de copii ,,Minisong” / ,,Ministars”. După dispariția dirijorului Ioan Luchian Mihalea, a preluat conducerea corului de copii, cu care a efectuat turnee (Belgia, Franța) concerte și înregistrări: „Joy to the world” (L.P. casa Eurostars, colinde de Crăciun), „O, brad frumos” (CD, casa Electrecord), „Supercalifragilistic” (CD casa Electrecord)

Activitatea sa artistică include și turnee în stăinătate, astfel: Statele Unite (1991, 1997) Italia (1991, 1993, 1995, 2006, 2007), Germania (1994, 2001, 2002), China (1996), Japonia (2000, 2002), Israel (1995, 1996, 2000, 2010, 2014), Kiev (2012).

În anul 2019 finalizează cursuri de Master în canto la Institutul ,,Luigi Boccherini” din Lucca, Italia.

Duminică, 3 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00
CONCERT SIMFONIC
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „ Serghei Lunchevici” Chișinău (Republica Moldova)

Dirijor, MIHAIL AGAFIŢA (Republica Moldova)
Solist, SILVIO ROSSOMANDO (Italia) – saxofon
Program
G. Bizet – Uvertura operei Carmen
C. Saint-Saens – Bacchanale
D. Milhaud – Scaramouche, pentru saxofon și orchestră
Bizet/Borne – Carmen Fantasy, pentru saxofon și orchestră
Alberto Ginastera – Suită din baletul Estancia, partea I
Alberto Ginastera – Suită din baletul Estancia, partea a IV-a
Potpuriu Latino
Arturo Márquez – Danzón no. 2
Ary Barroso – Brazil
Mix de Mambo – Mambo # 5
Lucho Bermúdez – Colombia, Tierra Querida

Luni, 4 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00
CONCERT – TANGO SIMFONIC

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Dirijor, TIBERIU DRAGOȘ OPREA
Soliști: ANALIA SELIS (Argentina) – voce
MARIANO CASTRO (Argentina) – pian
În program:
A.Piazzolla / F. Solanas – Regreso al amor / Vuelvo al Sur
A. Piazzolla / J.L. Borges – Jacinto Chiclana
A. Piazzolla – Verano Porteño
A. Piazzolla / E. Blázquez – Siempre se vuelve a Buenos Aires
A. Piazzolla – Otoño Porteño
A. Piazzolla / H. Ferrer – Los paraguas de Buenos Aires
A. Piazzolla – Invierno Porteño
A. Piazzolla / H. Ferrer – Balada para un loco
A. Piazzolla – Primavera Porteña
A. Piazzolla / H. Ferrer – Balada para mi muerte
A. Piazzolla – Fuga y misterio
A. Piazzolla / H. Ferrer – Chiquilín de Bachín
A. Piazzolla / H. Ferrer – Milonga de la anunciación

Marți, 5 iulie 2022 – Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 18:00
VIOLA FANTASIA

Soliști, LUCIAN MORARIU – violă
VINICIU MOROIANU – pian
În program:
Franz Schubert – Sonata D 821 Arpeggione
Adrian Connell – Memories, pentru violă și pian
George Enescu – Konzertstück
Giacomo Puccini – Nessun Dorma, din opera Turandot (Arr. Lucian Moraru)
Piotr Ilici Ceaikovsky – Aria lui Lensky, din opera Evgheni Oneghin
Lucian Moraru – Borșa (suită folclorică din Maramureș)
Giulio Caccini – Ave Maria (Arr. Lucian Moraru)
Carlos Gardel – Por una Cabeza (Arr. Lucian Moraru)
Lucian Moraru – Improvizație (după o temă muzicală a lui Erik Satie)
Angel Villoldo – El choclo (Arr. Lucian Moraru)
Erik Satie – Gnossienne no. 4 (Arr. Lucian Moraru)
Gerardo Matos Rodriguez – La Cumparsita (Arr. Lucian Moraru)
Astor Piazzolla – Milonga del Angel
Astor Piazzolla – Libertango

Marți, 5 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00
SEARA DE MUZICĂ LĂUTĂREASCĂ

BOGDAN MIHAI SIMION şi LĂUTARII DE MĂTASE

Miercuri, 6 iulie 2022 – Sala „Calistrat Hogaș” (Consiliul Județean), ora 18:00
PORTRET DE ARTIST NEMȚEAN

Solistă, soprana ALEXANDRA GRIGORAȘ
La pian, MIHAELA SPIRIDON
În program, lieduri si arii din creația compozitorilor: Franz Schubert,
Antonín Dvoŕak, George Enescu, Nicolae Bretan, Georges Bizet,
Charles Gounod, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini.

Miercuri, 6 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00
SEARĂ DE BLUES

BLUE DROPS
Soliști: BERTI BARBERA
NICU PATOI

Joi, 7 iulie 2022 – Sala „Calistrat Hogaș” (Consiliul Județean), ora 18:00
CONCERT ROMANIA UNIVERSALIS

Soliști: DIANA JIPA – vioară
ȘTEFAN DONIGA – pian
Program:
George Enescu – Impromptu concertant pentru vioară și pian;
Walter Mihail Klepper – Sonatina pentru vioară și pian;
Eugen Doga – Balada pentru vioară și pian;
Hilda Jerea – 4 dansuri populare românești;
Theodor Rogalski – Balada pentru vioară și pian;
Mihail Jora – Mica suită op. 3 pentru vioară și pian;
Alfonso Castaldi – Elegia (versiune pentru vioară și pian de Diana Jipa și Ștefan Doniga);
Béla Bartók – 6 dansuri populare românești.

Joi, 7 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00
ATHENAEUM BRASS QUINTET

În program, lucrări ale compozitorilor Georges Bizet, J. Strauss,
Paul Desmond, Carlos Gardel, Lew Pollack, Leroy Anderson, Freddie Perren,
Leslie Pearson, Astor Piazzolla, Henry Mancini, Michael Jackson.

Vineri, 8 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00
SYMPHONIC SHOW – CONCERT DACIKA

Program:

  1. Aşa-i românul
  2. Barbu Lăutaru
  3. Tudoriţo, nene
  4. A New Morning
  5. Imn de luptă
  6. Night Ritual
  7. Flutaka
  8. Ale, Alo
  9. Unde e ea? (Unde e Târgoviştea)
  10. Balada lui Porumbescu
  11. Tezaur folcloric
  12. Sun Dance 
  13. Târgoviştea
  14. Tears of Autumn
  15. Cine iubeşte
  16. Lie, ciocârlie
  17. Mociriţă cu trifoi
  18. Balada pentru vioară (George Enescu)
  19. Rapsodia a II-a (George Enescu)
  20. Balada lui Porumbescu         
  21. Tribal Enescu (Ciocârlia)  

Sâmbătă, 9 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00
GALĂ DE OPERETĂ

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” București
Dirijor: CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE
Soliști: BIANCA IONESCU-BALLO,
DOINA SCRIPCARU,
GABRIELA DAHA,
DANIELA BUCȘAN,
GEORGE VÎRBAN,
ANTON ZIDARU,
ȘTEFAN POPOV,
MARIUS MITROFAN,
OREST PÎSLARIU-RANGHILOF

În program: duete din operete și musicaluri celebre de: Emmerich Kalman,
Franz Lehar, Johann Strauss, Gherase Dendrino, Florin Comișel, Andrew Lloyd Webber,
Mitch Leigh, Richard Rodgers, Leonard Bernstein, Jerry Bock.